2 mai 2024

Tărtășești – Șofer cu alcoolemie aproape de comă!

www.mariusbuga.ro_images_alcoolPoliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi ai formaţiunilor de profil au fost la datorie pentru pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 30 de ani, din Tărtăşeşti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul public, deşi se afla sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 1.80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Pe numele bărbatului, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile public a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.

Totodată, un bărbat, de 61 de ani, din Bezdead, a fost depistat în timp ce conducea în timp ce conducea un autoturism pe drumul public, deşi avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cărei căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.

Alte două persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile public a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”, după ce au fost depistate de poliţiştii rutieri la volanul autoturismelor, deşi aveau alcoolemii de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial