lun. dec. 23rd, 2024

A fost activat Planul Roșu de Intervenție, după ce instalația de oxigen din Spitalul Târgu Cărbunești din județul Gorj, a cedat, vineri dimineața. Ministerul Sănătății anunță două decese.

La secția ATI erau internate 15 persoane, care au fost mutați în ambulanțe și li se administrează oxigen din butelii.

Astfel, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj transferă butelii de oxigen de la mai multe spitale din judeţ, conform purtătorulului de cuvânt al ISU, Florin Chisim.

Potrivit acestuia, a fost solicitat sprijin şi de la unităţi medicale din judeţele învecinate.

“Deocamdată nu există pacienţi afectaţi, există o rezervă de oxigen, dar trebuie să suplimentăm”, a spus Florin Chisim, conform Agerpres.

Conform IGSU, din cadrul ISU Gorj se deplasează în sprijin 2 autospeciale pentru transport victime multiple și 4 ambulanțe SMURD, cu 16 butelii cu oxigen.

Totodată, din județele limitrofe acționează următoarele resurse:

ISU MH – 3 ambulanțe SMURD
ISU HD – 1 autospecială pentru transport victime multiple
ISU DJ – 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 ambulanță SMURD
ISU VL – 1 microbuz, 2 ambulanțe SMURD.

Mijloacele dislocate transportă în total 67 butelii de oxigen. 

Ministerul Sănătății anunță două decese

Din primele informații deținute, la nivelul unității sanitare sunt internați peste 150 de pacienți infectați cu COVID-19, din care aprox. 80-90 pacienți care necesită suport de oxigen. A început transferul unui număr de 15 pacienți care au fost internați în secția ATI. Din primele informații, la unitate sanitară există 2 decese, se analizează circumstanțele acestora”, a transmis Ministerul Sănătății.

Sursa: Agerpres, StirilePROTV