7 mai 2024
TÂRGOVIŞTE – “Alegători mituiţi cu bani!”

TÂRGOVIŞTE – “Alegători mituiţi cu bani!”

COMUNICAT DE PRESĂ

Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Dâmboviţa informează opinia publică în legătură cu următoarele:

Pe raza localităţii Târgovişte, în microraionul nr. 9, zona secţiilor de votare nr. 47 şi nr. 48 (Şcoala nr. 8), numitul Vişinescu oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze în cadrul referendumului.

Precizăm că, potrivit art. 54 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Partidul Social Democrat a formulat plângere penală către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa. Solicităm ca, în baza competenţelor atribuite de lege, să fie luate de urgenţă măsurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor şi pentru restabilirea ordinii de drept!

Organizaţia PSD Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial