20 aprilie 2024
Târgovişte – Proiect impresionant: Fabrica de bine

Târgovişte – Proiect impresionant: Fabrica de bine

Asociatia React inaugureaza Fabrica de Bine Targoviste

• Intreprinderea sociala este activa in domeniul manufacturarii de produse din hartie reciclata

• Cele 25 de persoane vulnerabile social angajate in proiect ofera servicii si produse comunitatii locale

• Fabrica de Bine Targoviste face parte dintr-un grup de sase intreprinderi sociale infiintate de Asociatia React

Targoviste, 16 mai 2013 – Asociatia React a deschis astazi portile intreprinderii sociale Fabrica de Bine din Targoviste. Infiintata in cadrul proiectului “Dezvoltarea economiei sociale prin infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi sociale”, aceasta intreprindere recicleaza manual hartie si produce obiecte de decor si papetarie, cutii din carton, rame etc.

Cei 25 de salariati ai intreprinderii sociale sunt persoane cu dizabilitati sau persoane care au beneficiat de ajutor social. Pentru 60 % dintre persoanele angajate in proiect acesta este primul loc de munca, restul de 40 % nu a mai avut un loc de munca de mai mult de 2 ani.

Media de varsta a angajatilor este de 36 de ani. Cel mai varstnic are 52 de ani, se numeste Florian T. si este surdo mut. Cel mai tanar are 22 de ani, se numeste Ana S. si a fost pana in luna noiembrie beneficiar de ajutor social.

In vederea unei integrari profesionale de succes, toti angajatii au beneficiat de cursuri de formare profesionala, consiliere psihologica si de grup, consiliere de cariera si asistare la locul de munca.

Intreprinderea a fost dotata cu utilaje specifice activitatii desfasurate: masini de caserat, embosat, stantat, biguit etc. Obiectele realizate in cadrul Fabricii de Bine pot fi gasite in prezent in magazinul de desfacere de la sediul intreprinderii (Strada Ana Ipătescu nr.1, Târgoviște, judetul Dambovita) si, in curand, pe magazinul online al proiectului www.fabricadebine.ro

“Imi place noul job, m-am acomodat extrem de repede. Sarcinile nu sunt grele deloc si avem posibilitatea de a le alege dupa puterile noastre. Am cunoscut oameni deosebiti printre colegii mei. Ei au povesti impresionante de viata si totusi au puterea sa se trezeasca in fiecare dimineata si sa o ia de la capat. Imi doresc ca produsele facute de noi, sa placa, sa fie cumparate si apreciate” a spus Mihaela M. salariat al intreprinderii sociale.

“Fabrica de Bine ofera demnitate si o viata mai buna pentru 150 de persoane vulnerabile social si familiile acestora. Astfel, pe langa impactul economic si de mediu pe care-l are asupra comunitatilor locale, Fabrica de Bine schimba destinul unor oameni.” a spus Anca Stefan manager proiect

“Dezvoltarea Economiei Sociale prin Infiintarea si Dezvoltarea de Intreprinderi Sociale”, este un proiect cofinantat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN (contract nr. POSDRU /84/6.1 /S/ 50269) prin programul operational sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeste in oameni! si se incadreaza pe Axa prioritara 6 – Promovarea Incluziunii Sociale.

Acesta este un proiect de dezvoltare a economiei sociale si de integrare in campul muncii a persoanelor vulnerabile social. Proiectul se desfasoara pe durata a 32 de luni si are ca finalitate infiintarea a sase intreprinderi sociale in 5 din cele 8 regiuni de dezvoltare ale Romaniei: Bucuresti si Ilfov, Centru, Nord-Est, Sud-Vest Oltenia si Sud Muntenia si crearea a 150 de noi locuri de munca pentru persoane cu dizabilitati si persoane care traiesc din venitul minim garantat.

Economia sociala raspunde nevoii de ocupare a fortei de munca, punand accent pe integrare sociala si nu pe asistenta sociala. Ea se bazeaza tocmai pe capacitatea membrilor unei comunitati de a se coagula si de a se constitui intr-o forma de organizare economica. Aceasta identifica si utilizeaza potentialul resurselor umane, financiare si materiale de care dispune comunitatea.

Asociatia REACT este o organizatie neguvernamentala, creata in 2006 pentru a veni in sprijinul actorilor societatii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact in comunitatile vizate. Organizatia activeaza in trei domenii: sanatate publica, educatie si integrare sociala, are 5 sucursale in care lucreaza mai mult de 30 de angajati si peste 200 de voluntari. Pana in prezent, Asociatia React a obtinut 9 premii de excelenta – nationale si internationale si a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieti omenesti. www.asociatiareact.ro. ****

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial