Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza mun. Târgovişte, a observat în spatele unui post de pază şi control acces al unei societăţi comérciale, în exteriorul gardului împrejmuitor 5 genţi pline cu material feros.
În urma aplicării măsurilor legale şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie s-a stabilit că 4 agenţi de pază cu vârste între 20 şi 50 de ani, aflaţi în serviciu au cărat şi aruncat peste gandul societăţii comerciale cele 5 genţi încărcate cu mai multe piese din fontă în cantitate totală de aproximativ 160 kg.
*** Jandarmii au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru finalizarea cercetărilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA