TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Târgovişte – Hoţii din locuinţe, TÂLHARI la drumul mare!

Acţionând cu operativitate, poliţiştii au identificat şi reţinut autorii mai multor fapte de furt din anexe gospodăeşti şi societăţi comerciale

În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte – Biroul Investigaţii Criminale au identificat autorii în cazul mai multor fapte de furt din anexe gospodăeşti şi societăţi comerciale, aflate în evidenţă cu autor necunoscut, comise pe raza municipiului Târgovişte, precum şi în cazul unei fapte de tâlhărie.

În sarcina celor 11 tineri, identificaţi în persoana numiţilor C.M., de 18 ani, T.P., de 22 de ani, T.V de 21 de ani, C.F., de 17 ani, C.D., de 18 ani, S.N., de 21 de ani, M.C., de 21 de ani, S.P., de 23 de ani, S.C., de 21 de ani, V.L., de 19 ani şi L.M., de 15 ani, toţi din municipiul Târgovişte, s-a reţinut că în perioada mai – septembrie 2012, au sustras mai multe bunuri din anexe şi societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu de 55 000 lei.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că numiţii T.P., T.V., C.M., S.N., V.L., S.P şi C.F., sunt autorii unei fapte de tâlhărie comise la data de 10 septembrie, asupra unui agent de pază de la o societate comercială din muncipiul Târgovişte.

Cinci dintre învinuiţi au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie, numiţii C.F., C.D., V.L. şi S.C sustrăgându-se cercetărilor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora şi recuperarea prejudiciului.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.