TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

Târgoviște: Scandal monstru la spital după moartea unei femei care a decedat în salonul unde erau internați nepoții ei

Scandal monstru, astăzi, la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, după ce o femeie, de 62 de ani, a murit în salonul unde erau internați cei doi nepoți ai ei.

A fost nevoie de intervenția jandarmilor și a celor de la Ordine publică pentru ca rudele persoanei decedate să fie ținute în frâu, susțin reprezentanții spitalului.

Oficialii unității spitalicești spun că personalul medical a fost agresat, iar paznicul nu a reușit să le țină piept celor furioși.

Rudele femeii ne-au contactat pe adresa redacției de știri targovistenews.ro și ne-au povestit despre tragedie.

Oamenii spun că femeia nu era cunoscută cu afecțiuni și că mersese la spital să stea cu nepoții bolnavi de rujeolă. La un moment dat i s-ar fi făcut rău, iar în scurt timp a decedat chiar în salon.

Apropiații femeii cer să se facă o anchetă serioasă pentru că nu își explică moartea subită a acesteia, deși se afla într-un spital.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Spitalului județean de Urgență Târgoviște, dr.Diana Bonto, a declarat în exclusivitate pentru targovistenews.ro că din primele date femeia ar fi murit din cauza unor afecțiuni cardiace, neștiute – cel mai probabil și netratate.

În urma necropsiei însă se va afla cu exactitate cauza morții aparținătoarei celor doi copii internați în Secția de Boli Infecțioase.

De asemenea, a fost declanșată și o anchetă internă în cadrul spitalului pentru a se constata modul în care s-a intervenit când femeii i s-a făcut rău.

Cazul este investigat și de polițiști.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.