TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Târgoviște – S-au redeschis două cabinete medicale dentare destinate elevilor

Webp.net-resizeimage-156În Târgoviște s-au redeschis două Cabinete Medicale Dentare, aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Târgoviște. Acestea sunt primele cabinete care se redeschid după apariția pandemiei de COVID-19.

Cabinetele sunt deschise în intervalul orar 08.00 – 20.00, de luni până vineri.

Pentru siguranța elevilor, înainte de deschiderea programului, angajații DAS vor realiza dezinfectarea cabinetului și a intrumentarului, conform procedurii în vigoare.

Cele două cabinete dentare școlare deschise funcționează în cadrul Colegiului Național „Constantin Carabela” (telefon 0751.900.087) și, respectiv, la Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” (telefon 0751.900.088).

Programările se fac telefonic, iar consultațiile și tratamentele de specialitate sunt gratuite pentru elevii școlilor din Municipiul Târgoviște.

De precizat că cele două cabinete sunt situate în afara clădirii în care se desfășoară cursurile.

Toate dotarile cabinetelor stomatologice școlare sunt asigurate de către administrația locală.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.