mie. dec. 25th, 2024

prisComunicat de presă

PNL Dâmbovița vrea cu orice preţ să ne convingă că este urmașul fidel al fostului PDL .

Astăzi, 4 iunie, în cadrul unei competiţii sportive la judo, desfașurată la Sala Polivalentă din Târgovişte, reprezentanți ai PNL au împărțit materiale de propagandă electorală, în dispreț total față de prevederile legale care interzic acest lucru cu o zi înainte de scrutin.

Este revoltător tupeul cu care candidatul PNL ne predica, ieri, lecții de onestitate, pentru ca azi să încalce legea în mod flagrant.

Solicităm instituțiilor abilitate să ia măsuri urgente asupra celor întâmplate. Nu e posibil ca toți competitorii electorali să respecte un set de reguli, iar PNL / PDL să le ignore cu dispreț.

E jignitor la adresa târgoviștenilor să crezi că-i poți păcali cu astfel de furtișaguri în ultima zi. Mâine, cei care se dedau la asemenea gesturi, își vor primi lecția.

Biroul de presă al PSD Dâmboviţa