Dum. dec. 22nd, 2024

Verificări ale polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor, în municipiul Târgoviște

În dimineața de 8 august a.c., polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, polițiști locali și personal de la Direcția de Salubritate, ca urmare a unor sesizări adresate instituției, au efectuat verificări pe raza municipiului Târgoviște, respectiv pe strada Nicolae Bălcescu și strada Câmpulung.

Activitățile desfășurate au vizat verificarea respectării normelor incidente protecției animalelor.

Astfel, polițiștii au identificat 4 persoane care dețineau 12 cabaline care nu aveau microcip, documente de proveniență, precum și documente care să ateste asistența medicală veterinară.

De asemenea, alte 2 persoane au fost depistate de polițiști în timp ce ar fi deținut 8 câini din rasă comună fără a avea microcip și fără a deține documente care să ateste asistența medicală veterinară.

Cele șase persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, H.G. nr. privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și H.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Valoarea celor 14 sancțiuni contravenționale aplicate se ridică la 79.500 de lei.

Totodată, au fost identificate și ridicate 6 exemplare canine fără stăpân, acestea fiind depuse la adăpostul public din municipiul Târgoviște.

sursa: IPJ Dâmbovița