mar. dec. 10th, 2024

Au fost percheziții, în Târgoviște, în cazul unei femei, de 43 de ani, care ar fi practicat meseria de psiholog deși nu ar avea atestat de liberă practică pentru acest domeniu.

Polițiștii de la structura de investigații criminale efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități

La data de 27 octombrie a.c., pentru administrarea probatoriului, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la o societate comercială cu punct de lucru în municipiul Târgoviște.

În urma descinderii, polițiștii au descoperit și indisponibilizat mai multe documente necesare pentru documentarea cauzei penale în lucru.

Din investigațiile efectuate până la acest moment, s-a stabilit că o femeie de 43 de ani ar fi desfășurat activități specifice meseriei de psiholog, deși nu ar fi deținut un atestat de liberă practică în acest domeniu.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru identificarea și audierea tuturor persoanelor vătămate care ar fi beneficiat de serviciile femeii, precum și pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

În cauză, cercetările sunt efectuate pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, anunță IPJ Dâmbovița.