25 aprilie 2024
Târgovişte: Nu e nevoie de certificat verde în Târgul de Crăciun. Pe 1 decembrie, se aprind luminiţele în oraş

Târgovişte: Nu e nevoie de certificat verde în Târgul de Crăciun. Pe 1 decembrie, se aprind luminiţele în oraş

“Câteva răspunsuri la întrebările primite în ultimele zile de la mai mulți târgovișteni:

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională, vom aprinde luminițele de sărbători în tot orașul. Vom avea și surprize frumoase, noutăți față de anii precedenți, pe care vă aștept să le descoperiți.

Totodată, în Piața „Mihai Viteazul” (Casa Sindicatelor), vom avea o zonă frumos amenajată, câteva căsuțe cu dulciuri sau vin fiert.

NU, nu vom îngrădi cu garduri zona și NU va fi nevoie de certificat verde pentru a trece pe acolo.

Pentru că nu va fi un „târg” în sensul legal reglementat care să impună accesul pe bază de certificat verde.Înțeleg multe dintre măsuri (chiar eu le-am promovat, aici), dar nici nu putem să fim atât de obtuzi încât să interzicem accesul unor părinți și copii, în exterior, cu mască, pe o suprafață generoasă.

Adică pot să-și cumpere shaorma de la tejghea sau pizza la stradă, dar să le interzicem să treacă prin piață și să-și ia o turtă dulce? Absurd. Așa că, răspunsul acesta este: nu va fi îngrădire și nu va fi solicitat certificat verde pentru acest spațiu.

Vom fi responsabili, vom avea grijă de noi și ne vom bucura de această perioadă”, a precizat primarul Daniel Stan.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial