TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Târgovişte – Marş împotriva violenţei

mars-violentaCu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, vineri, 25 noiembrie 2016, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei au participat la Marșul împotriva violenței, organizat de Primaria Municipiului Targoviste, prin intermediul Direcției de asistență socială si cu alte instituții din Municipiul Târgoviște.

În cadrul acestei acțiuni, au fost scandate sloganuri anti-violență, au fost oferite flori și s-au aprins lumânări, reprezentând numărul persoanelor, victime ale violenței familiale.

În mesajul transmis cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că Ortodoxia strămoșească se pronunță ferm, hotărât și clar împotriva oricărei forme de violență, mai ales față de cea familială, considerând că familia este o instituție sacră, ce trebuie să răspândească pace, buna înțelegere, iubire, solidaritate și bucurie. Prin urmare, îndemnăm pe toți fiii și fiicele noastre să respingă cu fermitate orice formă de violență, fizică sau verbală, ca porniri nefirești și străine de spiritul valorilor evanghelice.

Împreună cu alte instituții social-filantropice, Biserica noastră este angajată astăzi în vindecarea acestei boli a sufletului – violența, povățuind pe clerici și mireni să facă totul pentru a stopa astfel de atitudini nefaste, păguboase și inumane.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.