28 martie 2024
Târgovişte – Expoziție de pictură la Muzeul de Artă

Târgovişte – Expoziție de pictură la Muzeul de Artă

Comunicat de presă

Expoziție de pictură

Roxana NECȘOIU

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați expoziţia de pictură a tinerei Roxana Necșoiu, expoziție ce va fi deschisă oficial joi, 3 noiembrie 2022, la ora 1500, la parterul Muzeului de Artă din Târgovişte.

Expoziția cuprinde creațiile tinerei absolvente a Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, Roxana Necșoiu. Aceasta dorește să prezinte publicului – printre lucrările de pictură, compoziții / creații realizate în tehnici mai puțin uzuale – colaje din doze de aluminiu, ceea ce înnoiește registrul de tipologie artistică de pe simezele Muzeului de Artă.

Pasionată de lumea artelor, dar mai ales de pictură, Roxana Necșoiu împărtășește vizitatorilor trăirile sale, născute din impresiile ei asupra lumii contemporane. Vizitatorul poate descoperi în expoziția tinerei amatoare de artă nu lucrări profesioniste – nefiind vorba de vreun studiu în domeniul artelor-, ci expresivitatea, pasiunea pentru artă, curiozitatea explorării marilor artiști, talent și un spectru larg de creativitate în care tehnica urmează a fi deprinsă.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 3 noiembrie – 8 decembrie 2022, la Muzeul de Artă, Calea Domnească, nr. 185, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Vă așteptăm!

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial