19 aprilie 2024
Târgovişte – DEZVĂLUIRI SCANDALOASE despre reabilitarea şi modernizarea drumului de centură!

Târgovişte – DEZVĂLUIRI SCANDALOASE despre reabilitarea şi modernizarea drumului de centură!

centurat„Reabilitarea şi modernizarea drumului de centură a fost accesat pe POR 2007- 2013. Valoarea lui este de peste 92 milioane lei (n.n. peste 20 milioane euro!), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 86,5%, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 11,5%, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului fiind de 2%. În legătură cu acest proiect au fost aduse în discuţie, de-a lungul timpului, foarte multe aspecte. În momentul de faţă suntem la a treia fază de evaluare a ofertelor. Sper ca aceasta să se încheie în aproximativ o lună, maxim o lună şi jumătate.

Vreau să aduc în discuţie modul în care a fost implementat acest proiect. Contractul iniţial a fost semnat pe 28 iunie 2010, contractant fiind asocierea dintre SC CAST SRL, SC TRANS BITUM SRL şi SC CARENA SPA IMPRESA DI COSTRUCZIONI, reprezentată de SC CAST SRL.

Contractul a fost reziliat pe 23 iulie 2012. Încă de la început acest constructor a tratat absolut neprofesionist acest contract, practic nu a fost niciodată în graficul de execuţie a lucrărilor. Pentru prima dată, echipa de implementare a proiectului a sesizat faptul că pe acest proiect există probleme în data de 7 octombrie 2011. În informarea respectivă se menţiona că, deşi volumul lucrărilor executate ar fi trebuit să fie undeva la 34,87%, dar ele erau la nivelul de 10,32%, deci mult mai puţin. A existat atunci o propunere de reziliere a contractului, venită iniţial din partea dirigintelui de şantier, din partea inginerului şi preluată de unitatea de implementare.

Argumentele erau multiple: utilizarea de soluţii care nu sunt conforme cu documentaţia, mixtura aşternută pe strada Laminorului nu corespunde specificaţiilor tehnice, aşternerea stratului de mixtură asfaltică s-a făcut pe un sector pe care lucrările de canalizare nu aveau documentele de calitate, tipul mixturii asfaltice din stratul de legătură nu este cel aprobat şi specificat în proiectul tehnic. De asemenea, se comunică două neconformităţi privind executarea umpluturii compactate la canalizare, respectiv utilizarea unui material fără aprobarea inginerului şi nerespectarea sortului aferent materialului respectiv.

Unitatea de implementare concluzionează la data de 7 octombrie 2011: «(…) propunem iniţierea procedurii de reziliere», având ca motivaţie că antreprenorul nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate contractual. Cu toate acestea, rezilierea s-a făcut la 23 iulie 2012, după încă 6 informări ale echipei de implementare. S-a reluat procedura de atribuire a contractului, ajungând însă la momentul 23 august 2013 când marcăm perioada de evaluare a noilor oferte. Identificăm o perioadă de aproximativ 8 luni în care contractul a fost blocat. Am avut deci 7 luni între momentul în care echipa de implementare a sesizat necesitatea rezilierii, şi momentul rezilierii, la care adăugăm cel puţin 4-5 luni în care a avut loc evaluarea. Iată cum am identifica 12 luni în care contractul practic a fost blocat din motive subiective.

Am procedat la delegarea unor persoane către Compartimentul Achiziţii, pe fondul acestei misiuni deosebit de dificile de evaluare, persoane care vor fi degrevate de alte obligaţii de serviciu. Achiziţia privind execuţia lucrărilor ar fi trebuit să fie finalizată cel târziu la 4 martie 2015, or în momentul de faţă este foarte clar că avem un risc de nefinalizare, termenul de 9 luni fiind depăşit.

Niciunul din indicatorii prevăzuţi în contract nu este realizat, este un procent de realizare de 0%. Prin urmare, situaţiile pe care le avem sunt următoarele: finalizăm cu succes evaluarea, avem un câştigător, semnăm contractul şi încercăm să finalizăm proiectul până la sfârşitul acestui an. Asta e situaţia cea mai fericită. Poate exista şi o altă situaţie: identificăm un ofertant, încheiem contractul, dar nu reuşim să finalizăm lucrările.

În acest context, toate lucrările care trec de 31 decembrie 2015, contravaloarea acestora devine cheltuială neeligibilă şi va fi suportată din bugetul municipiului şi va trebui să identificăm resursa financiară pentru a finaliza. Poate exista şi situaţia în care niciunul din ofertanţi nu îndeplineşte condiţiile legale, din punctul meu de vedere, proiectul este compromis, pentru că este imposibilă realizarea unei noi proceduri de atribuire a contractului de acum înainte.

Oricum, şi la acest moment suntem cu risc de implementare, lucru constatat de ADR Sud Muntenia. Asta este situaţia prezentată obiectiv, nefardat, aşa cum rezultă din documente. Aşa că suntem pe muchie de cuţit cu unul dintre cele mai importante proiecte de reabilitare a infrastructurii din istoria acestui municipiu”, spune Cristian Stan, primarul interimar al municipiului Târgovişte.

cstap

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial