Start al lucrărilor de reabilitare și la Corpul B al Primăriei municipiului Târgoviște, investiție finanțată în cadrul Planului național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării – Axa prioritară 2 – Schema de Granturi pentru Eficiență Energetică și Reziliență în Clădiri Publice.
”Astfel, clădirea amintită face obiectul unui proiect în valoare de peste 2.000.000 lei, prin care întreg imobilul este termoizolat, va fi înlocuit acoperișul, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc”, spune primarul Daniel Stan.
Durata lucrărilor nu va depăși 12 luni, iar serviciile publice care erau prestate aici, cu excepția activității de Registratură, au fost relocate la sediul administrației publice locale de pe bulevardul Unirii.