19 aprilie 2024
Târgovişte – Concertul de colinde tradiţionale româneşti

Târgovişte – Concertul de colinde tradiţionale româneşti

concertcorala3Cu binecuvântarea şi  participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON,  la Teatrul municipal din Târgovişte, a avut loc Concertul de colinde  tradiţionale româneşti, organizat de către Eparhia noastră. Acest eveniment a  fost susţinut de către Corala Arhiepiscopiei Târgoviştei şi Grupul Coral  bărbătesc Valachia Christiana, ambele dirijate, de către maestrul Mihail  Vlădăreanu.

La eveniment, au participat şi solişti de la Opera Naţională şi Filarmonica George Enescu din Bucureşti.      La concert au luat parte reprezentanţi ai administraţiei  judeţene şi municipale, cadre didactice universitare şi preuniversitare,  reprezentanţi ai vieţii culturale şi didactice, alte persoane ale vieţii  noastre publice, Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial şi clerici din  municipiul Târgovişte.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a  vorbit despre mesajul misionar al colindelor, care ne fac părtaşi bucuriei  păstorilor şi magilor, ce au dorit să laude naşterea Mântuitorului lumii.  Cantecul colindelor ne cheamă să facem un pas de curaj sufletesc, depăşind răul  din noi pentru a ne schimba oferind pace, speranţă şi armonie sufletelor  noastre, adesea încărcate de grijile cotidiene. Atunci când Hristos s-a nascut  în Betleemul Iudeii, în acea lume a întunericului şi disperării, steaua din  Betleem a adus lumină şi speranţă, daruri pe care colindele ni le oferă  ori de câte ori le ascultăm cu generoasă disponibilitate.

În încheiere, Înaltpreasfinţia Sa a prezentat, din cele  mai noi apariţii editoriale ale editurii Arhiepiscopiei Târgoviştei: un CD  intitulat Armonii corale laice, româneşti şi universale, un DVD,  intitulat Colinde tradiţionale româneşti, ambele în interpretarea  Coralei Arhiepiscopiei Târgoviştei, dirijată de domnul profesor Mihail  Vlădăreanu, dar şi Almanahul bisericesc pe anul 2015, al Eparhiei noastre,  şi broşura misionară, intitulată Spovedania şi Euharistia – Taine ale  comuniunii, din cadrul colecţiei Misionar–Educative a Eparhiei  noastre, demers misionar iniţiat şi sprijinit de către Înaltpreasfinţia  Sa, cu o apariţie periodicã “pe diferite teme de actualitate  creştin-ortodoxã, cu scopul promovãrii valorilor evanghelice mântuitoare în  societatea româneascã contemporanã”.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial