sâm. dec. 28th, 2024

camppiCOMUNICAT DE PRESĂ

Campanie de informare a pietonilor

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi structura de prevenire a criminalităţii au desfăşurat în zona Colegiului Naţional Constantin Cantacuzino din Târgovişte, o acţiune stradală, de informare a pietonilor.

Activitatea a urmărit sensibilizarea pietonilor pentru ca aceştia să devină o categorie responsabilă de participanţi la traficul rutier şi reducerea gradului de victimizare al acestora ca urmare a implicării în accidente de circulaţie.

Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers.

Stimaţi cetăţeni,

Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lor.

Traversarea părţii carosabile de către pietoni se realizează perpendicular pe axa drumului, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzator, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

Se interzice pietonilor:

se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;

traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni semnalizate corespunzător;

prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;

Să traverseze drumul prin alte locuri decât cele permise;

De asemenea, poliţia dâmboviţeană recomandă conducătorilor auto :

Reduceţi viteza la trecerile pentru pietoni, în zone aglomerate, în aproprierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii şi în zona unităţilor şcolare.

Respectaţi-vă partenerii de trafic – pietonii! Nu uitaţi că şi dumneavoastră vă regăsiţi adesea în această «calitate» în trafic.

Nu folosiţi telefoanele mobile în timpul şofatului. Acest fapt vă diminuează atenţia şi nu puteţi observa la timp ceea ce se întâmplă cu ceilalţi participanţi la trafic.