7 mai 2024

Târgovişte – Bătrâni, dar… fără minte! Uite ce au găsit poliţiştii la ei acasă!

armaAcţiune a poliţiştilor târgovişteni pe linia respectării prevederilor legale privind regimul armelor şi muniţiilor 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase.

Astfel, poliţiştii au descoperit la domiciliile a doi bărbaţi, de 63, respectiv 75 de ani, două arme neletale.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că deşi valabilitatea permiselor de port armă era expirată, aceştia nu le-au predat la un armurier autorizat, în conformitate cu prevederile legale.

Pe numele bărbaţilor, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii prev. şi ped. de art. 342 alin. 6 din Codul Penal, respectiv de              „nedepunere a armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”, iar bunurile depistate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, faţă de aceştia s-a luat măsura complementară a anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale supuse autorizării.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial