mie. dec. 25th, 2024

muzeupolCOMUNICAT DE  PRESĂ

16 ani de la inaugurarea Muzeului Poliției Române

Ideea înfiinţării unui Muzeu al Poliţiei Române la Târgovişte, oraş cu însemnate repere istorice, s-a născut în anul 1998, când delegaţia I.P.A. (Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor) – Regiunea Dâmboviţa, împreună cu colegii din Braşov şi Timiş, cu asistentul secretarului general şi cu trezorierul naţional au efectuat o vizită în Ungaria.

Printre obiectivele vizitate s-a numărat şi Muzeul Poliţiei Maghiare, cu rol de liant între comunitate şi poliţişti. De aici a venit ideea înfiinţării unui muzeu similar şi în ţara noastră.

Astfel, la 7 iulie 2000, cu ocazia Zilei Poliţiei Române (sărbătorită pe atunci pe 8 iulie), într-o atmosferă de mare sărbătoare, în prezenţa ministrului de interne, şi-a deschis porţile Muzeul Poliţiei Române.

Această instituție prezintă evoluţia Poliţiei Române de la începutul sec. al XIX-lea, până în prezent, precum şi relaţiile de prietenie şi de colaborare dintre poliţiştii români şi poliţiştii din alte ţări.

Muzeul Poliţiei Române (Casa coconilor) a fost amenajat într-o clădire monument istoric, cu o mare valoare artistică şi istorică, construită în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu pentru copiii domnitorului.

Între anii 1867 şi 1893, cu ocazia construirii Prefecturii, Casa Coconilor a fost refăcută în stil neoclasic.

La etaj se află un hol destinat expoziţiilor temporare, unde de-a lungul timpului au fost vernisate  peste 115 de expoziţii.