TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Tânăr de 21 de ani, reţinut de poliţişti după ce ar fi tăiat mai mulţi copaci

Un tânăr de 21 de ani, reținut pentru infracțiuni la regimul silvic

La data de 4 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Scheiu de Sus, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, faptă prevzăută de art. 107 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, și furt de arbori din fondul forestier național, faptă prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 12-16 aprilie a.c., bănuitul ar fi tăiat și sustras material lemnos dintr-o pădure din localitatea Scheiu.

Pe parcursul acestei zile, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, tânărul având totodată interdicția de a se deplasa în fondul forectier.

Totodată, în cauză polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.