mar. dec. 24th, 2024

Tamponare în lanț, în această după-amiază, la Bălteni. O autoutilitară a izbit o mașină pe care a proiectat-o în autoturismul din fața sa.

Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit.

”La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 23 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DN 71, în localitatea Bălteni, din direcția Târgoviște către București, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din București.

Ulterior, cel din urmă ar fi fost proiectat într-un alt autoturism condus de o femeie, de 53 de ani, din Târgoviște. În urma evenimentului nu au rezultat persoane rănite.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Evenimentul va fi protocolat de polițiști ca tamponare”, anunță IPJ Dâmbovița.