5 mai 2024
Accident la Măneşti. Un şofer, de 18 ani, care conducea un tractor, impact cu o maşină. Ambii şoferi au fost răniţi

Accident la Măneşti. Un şofer, de 18 ani, care conducea un tractor, impact cu o maşină. Ambii şoferi au fost răniţi

Accident la Măneşti. Un şofer, de 18 ani, care conducea un tractor, a fost implicat într-o coliziune cu o maşină condusă de un bărbat de 45 de ani. În urma impactului, ambii şoferi au fost răniţi.

Şoferul autoturismului ne-a declarat că a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor după ce tractorul i-ar fi avariat maşina, iar tractoristul nu ar fi oprit să vadă ce s-a întâmplat şi ar fi plecat de la faţa locului.

Proprietarul maşinii spune că remorca tractorului nu ar fi fost semnalizată, că vehiculul nu ar avea asigurare, iar tractoristul ar fi fugit ca să nu plătească pagubele făcute.

La faţa locului a ajuns un echipaj de la secţia de poliţie.

“Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr, de 18 ani, din comuna Cândești, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule rutier (tractor și remorcă) pe DC 117, în afara localității Mănești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din localitate.

În urma impactului, cei doi șoferi au fost răniți, fiind transportați la spital. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări”, precizează IPJ Dâmboviţa.

O anchetă urmează să lămurească exact în ce împrejurări s-a produs incidentul.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial