lun. dec. 23rd, 2024

tabara-bisericaCu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în perioada 3-4 septembrie 2016, Parohia Potlogi I, Protoieria Titu, împreuna cu doamna Cristiana Barbu, vicepreședinte al Asociației Părinților pentru Ora de Religie (A.P.O.R.), filiala Titu, a organizat o tabără de week-end, la biserica brâncovenească din Potlogi, intitulată Sfinții Martiri Brâncoveni prietenii noștri, la care au participat 30 de copii din orașul Titu și de la Parohia Potlogi I.
   Pe durata taberei, au fost organizate ateliere de litografie, dansuri populare, teatru, seminarii tematice despre Sfinții Martiri Brâncoveni și activități muzicale și recreative, cu ajutorul unor voluntari, apropiați de valorile noastre creștine și românești.
Organizatorii au asigurat transportul și mesele cotidiene pentru toți participanții, iar, la încheierea taberei, luni, 5 septembrie a.c., au oferit tinerilor participanți o excursie la București, la ctitorii ale Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, dar și în spații recreative și de joacă.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI