TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Stan: „Boriga continuă și în 2013 cu mizerii și tertipuri de joasă speță”

Comunicat de presă

Constat cu anumită îngrijorare că primarul Gabriel Boriga insistă și în 2013 să umple golul de competență de care dispune cu infinite mizerii și tertipuri de joasă speță.

Astfel, în condițiile convocării unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal Târgoviște din 10 ianuarie 2013, ora 16.00, de către toţi consilierii locali – inclusiv cei ai PDL -, consiliera/purtatoarea de cuvânt a primarului își permite să trimită mesaje reprezentanților mass-media dâmbovițene, comunicându-le faptul că „pentru ședința de astăzi nu există cvorum”.

Am înțeles până acum, analizând prestația echipei domnului Boriga la nivelul administrației municipale, că s-a înconjurat de oameni cu alese calități: manipulatori, sforari, mitomani iremediabili, incompetenți de înalt nivel, tupeiști și agresivi. Dar nimeni nu descoperise proprietățile tipice Mamei Omida cu care a fost înzestrat personalul de la cabinetul primarului. Pentru că orice explicație pentru mesajul transmis de consiliera respectivă nu poate decât să se intersecteze cu paranormalul. Dincolo de această notă de tristă ironie, câteva scurte precizări sunt imediat necesare:

• Avem de-a face cu o dezinformare ordinară la care primarul Boriga a înțeles să apeleze. • Nu-mi dau seama cum a ajuns primarul Boriga sau consiliera sa la concluzia că o ședință de peste câteva ore nu va avea cvorum. • Cred sincer că personajele nici nu cunosc noțiunea de cvorum. Ceea ce, iarăși, nu mă mai suprinde. • Pentru „relaxarea” completă a primarului, îmi fac datoria de a-i reaminti că cvorumul ședințelor Consiliului Local Municipal Târgoviște nu depinde de PDL. A trecut epoca în care domnul Boriga terfelea prestigiul instituțional al Primăriei, călcând în picioare toate normele de legalitate în procesul administrativ al anilor 2008-2012.

Închei prin a condamna ferm acest gest incalificabil de manipulare a opiniei publice și a-i invita pe toți reprezentanții mass-media la ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște, care va avea loc astăzi, 10 ianuarie, ora 16.00. CRISTIAN STAN

Președinte PSD Târgoviște și lider al consilierilor USL din CLM Târgoviște

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.