25 aprilie 2024

Stan: “În luna mai, vom inaugura Complexul Turistic de Nataţie”

compl„În luna mai, vom inaugura Complexul Turistic de Nataţie, o investiţie foarte importantă, o investiţie foarte dificilă.

În momentul în care am preluat atribuţiile de primar la Târgovişte, nu exista finanţare pentru cota de 50% pe care municipiul a trebuit să o achite potrivit contractului pe acest proiect.

Erau probleme care vizau alimentarea cu apă, care vizau proiectul tehnic, la momentul respectiv practic neexistând lucrări esenţiale fiind proiectat stratul doi de asfalt…

Sunt lucruri pe care le-am menţionat la momentul respectiv. În această săptămână, umplem bazinul olimpic de la Complexul de Nataţie.

De asemenea, staţia de pompare care era prevăzută în proiectul privind centura municipiului Târgovişte a fost licitată separat, la acest moment am dat deja Ordinul de începere a lucrărilor, termenul de execuţie fiind de 45 de zile, deci asta înseamnă că până la jumătatea lunii mai avem finalizat tot ceea ce înseamnă proiect ce vizează Complexul Turistic de Nataţie.

Apa de bazin va fi încălzită, epurată, vor fi toate condiţiile pentru a ne simţi bine acolo…

Acum se fac probele, sunt umplute bazinele auxiliare şi după aceea se pompează apa în bazinul principal, pe joi sau vineri cred că vom avea apă în bazinul principal, linerul a fost deja montat şi lipit, deci lucrurile merg bine, mai avem lucrări pe exterior şi, sigur, facem probele pentru că acum este foarte important ca instalaţia de încălzire să funcţioneze în condiţii optime, este foarte important ca instalaţia de epurare să funcţioneze în condiţii optime şi aşa mai departe”, a declarat primarul interimar al municipiului Târgovişte, Cristi Stan.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial