2 mai 2024

SĂRBĂTOARE! Poliţiştii îşi deschid porţile! VIZITEAZĂ-I!

O atenţie deosebită a fost acordată poliţiei încă de la începuturile secolului al XIX-lea. Urmând tradiţia istorică şi legislativă, în decursul timpului, Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită la diferite date. Începând cu anul 1991, Ziua Poliţiei Române s-a sărbătorit la 4 noiembrie, apoi la 8 iulie. Din anul 2002, Ziua Poliţiei Române se serbează având ca reper momentul 1822, an în care, la 25 Martie, de Buna Vestire, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu steagul Agiei. Acesta a fost primul drapel al Poliţiei Române pe care era pictat chipul Maicii Domnului şi a îngerului aducător al „Bunei Vestiri”. În acelaşi timp, ca dată anuală fixată în calendarul Creştin Ortodox, 25 Martie este ziua de sărbătoare creştinească „Buna Vestire”, patron spiritual al Poliţiei Române. Pentru marcarea cum se cuvine a unui astfel de eveniment, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, se vor desfăşura următoarele activităţi: – organizarea activităţii preventive „Patrula micilor poliţişti rutieri”, cu participarea unor elevi de gimnaziu şi implicarea structurilor de proximitate şi poliţie rutieră (22 martie 2010); – realizarea unor desene cu tema „Poliţistul – prietenul meu”, care ulterior vor alcătui o expoziţie ce va fi vernisată la Muzeul Poliţiei Române din Municipiul Târgovişte (24.03.2010); – concurs de eseuri cu implicarea elevilor de la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, cu tema „Poliţistul – prietenul meu” (23.03.2010); – organizarea unei expoziţii cu arme (24.03.2010); – ziua porţilor deschise – vizitarea inspectoratului de către mai multe grupuri de elevi din clasa a VIII-a (dispeceratul, serviciul criminalistic, prezentarea autovehiculelor din dotarea Serviciului Rutier, precum şi laboratorul mobil de criminalistică) – 23.03.2010; – „Marşul indicatoarelor rutiere” – activitate în care vor fi implicaţi elevii Şcolii „I.A.Brătescu -Voineşti” – Târgovişte (23.03.2010); – concurs pe tema prevenirii violenţei în şcoală şi în afara acesteia, organizat la Colegiul Econimic „Ion Ghica” – Târgovişte, cu participarea unor elevi din mai multe licee (23.03.2010); – organizarea unor întâlniri pe tema prevenirii delincvenţei juvenile la Grupul Şcolar „Spiru Haret” şi Grupul Şcolar „Voievodul Mircea” cu participarea unor deţinuţi din Penitenciarul Mărgineni (22.03.2010); – vizitarea în mod gratuit a Muzeului Poliţiei Române de către elevi din cadrul unităţilor de învăţământ din judeţ, în perioada 22 – 26 martie 2010; – conferinţă de presă 24.03.2010, la sediul Muzeului Poliţiei Române, ora 13:00; – şedinţă festivă în sala mare a inspectoratului pentru marcarea Zilei Poliţiei Române şi citirea mesajelor Inspectorului General al Poliţiei Române şi a ordinelor de avansare a poliţiştilor (25.03.2010). Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial