29 martie 2024

I-A LUAT CU CĂLDURI! Şi fără ţigări şi cu dosare penale…

Pentru comerţ cu ţigări fără timbru, sancţiuni în valoare de 247.500 de lei au fost aplicate celor care au încălcat legislaţia privind evaziunea fiscală şi contrabanda cu ţigări În perioada 07 mai – 17 iunie 2010, poliţiştii dâmboviţeni, în colaborare cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Dâmboviţa şi inspectori din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Dâmboviţa, au organizat şi executat 62 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu ţigări. Cu această ocazie, au fost aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 247.500 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de 138.900 de ţigarete (6.945 de pachete). Totodată, au fost înregistrate 15 dosare penale, în care au fost efectuate 5 percheziţii pe raza municipiului Târgovişte. Exemple: 1. Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în colaborare cu ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, au oprit în trafic un autoturism condus de P. T., de 28 de ani, din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova. În urma controlului autovehiculului, pe bancheta din spate şi în portbagaj, a fost identificată cantitatea de 84 de cartuşe a câte 10 pachete de ţigarete fără banderole de marcaj fiscal şi 3 cartuşe a câte 10 pachete de ţigarete care purtau banderole de Ucraina. Cu sprijinul Gărzii Financiare Dâmboviţa, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în valoare de 30.000 de lei şi la ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de ţigarete identificate. 2. Cu ocazia unor verificări efectuate la o întreprindere individuală de pe raza comunei Ciocăneşti, au fost identificate ca fiind deţinute în vederea comercializării 168 de pachete de ţigarete de diverse mărci, fără banderole de marcaj fiscal. Cu sprijinul Gărzii Financiare Dâmboviţa, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a administratorului, N. N., de 72 de ani, cu amendă în valoare de 20.000 de lei şi la ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de ţigarete identificate. 3. În urma verificărilor efectuate în colaborare cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Dâmboviţa, în piaţa centrală din oraşul Fieni, a fost identificată ca fiind depozitată într-o magazie a unui spaţiu comercial, cantitatea de 198 de pachete de ţigări de diverse mărci, purtând banderole de marcaj fiscal de Republica Ucraina. Administratorul societăţii, D. A., de 41 de ani, din Fieni, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. 4. În urma efectuării a 4 percheziţii domiciliare simultane pe raza municipiului Târgovişte, a fost depistată cantitatea de 509 de pachete de ţigarete de diverse mărci fără banderole de marcaj fiscal, aparţinând lui C. G., de 57 de ani şi C. V., de 38 de ani, ambii din municipiul Târgovişte. Cele două persoane au fost sancţionate contravenţional fiecare cu amendă în valoare de 20.000 de lei, iar cantitatea de ţigarete identificată a fost ridicată în vederea confiscării. Poliţiştii dâmboviţeni vor continua şi în perioada următoare desfăşurarea acestui gen de acţiuni în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi contrabandei cu ţigări şi pentru descurajarea elementului infracţional. Compartimentul Relaţii Publice

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial