Dum. dec. 22nd, 2024

În data de 20 ianuarie 2011 la Liceul Teoretic „Petru Cercel” din municipiul Târgovişte şi 21 ianuarie 2011 la Colegiul Teoretic „Nicolae Titulescu” şi Grupul Şcolar Industrial Pucioasa din localitatea Pucioasa, respectiv Grupul Şcolar Industrial Materiale Construcţii „I. Răianu” din localitatea Fieni au avut loc activităţi interactiv-informative pe tema consumului de tutun, alcool şi droguri între o persoană privată de libertate încarcerată la Penitenciarul Mărgineni şi elevii care urmează cursurile de şcolarizare la aceste licee. La aceste evenimente au participat reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa, Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, un reprezentant din cadrul Serviciului de Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Mărgineni şi o persoană privată de libertate clasificată în regim deschis. Au fost distribuite pliante cu mesaje antiinfracţionale unui număr de 218 elevi participanţi. Aceştia au manifestat un interes deosebit faţă aspectele legate de consumul de alcool, tutun şi droguri şi au adresat întrebări celor prezenţi referitoare la cât de repede dau dependenţă, care este comportamentul unei persoane dependente, cum este afectată sănătatea, relaţia cu familia şi prietenii, statutul social şi efectele limită ale consumului. La finalul manifestaărilor, mesajul exprimat a fost: ”Să alegem un stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, indiferent dacă acestea sunt legale sau ilegale!”. Obiectivul acţiunilor s-a bazat pe valorificarea potenţialului educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate, în vederea prevenirii consumului de droguri, tutun şi alcool, factori implicaţi de cele mai multe ori în comiterea actelor infracţionale. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe Inspector de penitenciare Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, interior 107, fax 0245/660.211, tel serviciu 0752/302.483, e-mail: lpana@dgp, lpanapmdb@yahoo.com. Cu deosebit respect, Pentru Comisar de penitenciare Florin STANCIU Directorul Penitenciarului Mărgineni, semnează, Comisar şef Daniel BUŞU, director adjunct Siguranţa deţinerii şi Regim penitenciar Inspector de penitenciare Larisa PANĂ Purtător de cuvânt