lun. dec. 23rd, 2024

Târg expoziţional şi spectacol susţinut de Fundaţia PATER NOSTER la Penitenciarul Mărgineni În data de 19.08.2011, începând cu ora 1000 la Penitenciarul Mărgineni a avut loc o expoziţie de felicitări şi obiecte de artizanat din materiale naturale şi reciclabile realizate de persoanele private de libertate, în cadrul Cercului de arte plastice “Nicolae Grigorescu”. Expoziţia face parte din suita activităţilor desfăşurate in cadrul Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial-Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu titlul: „Persoanele private de libertate, în slujba protecţiei mediului înconjurător, pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor”. Cu această ocazie, Fundaţia Pater Noster în colaborare cu o echipă din Ţara Galilor vor susţine un spectacol adresat persoanelor private de libertate voluntare în cadrul acestui proiect . Obiectivul activităţii este promovarea şi valorificarea potenţialului creativ al persoanelor private de libertate cu preocupări artistice, combaterea excluziunii şi stimularea solidarităţii sociale, promovarea conceptului de voluntariat şi responsabilizarea persoanelor private de libertate pentru creerea unui mediul înconjurător mai atractiv. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe Inspector de penitenciare Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, interior 107, fax 0245/660.211, tel serviciu 0752/302.483, e-mail: lpana@dgp.ro, lpanapmdb@yahoo.com. Cu deosebit respect, Comisar şef de penitenciare Ion FEODOROF Director Penitenciarul Mărgineni