Sufocati de miile de cersetori romani care le-au inundat strazile, suedezii au inceput sa ii gazduiasca temporar pe unii dintre ei.
Ii primesc in casele lor, le dau o masa calda si nu se opresc aici. Incearca sa le gaseasca un loc de munca, doar ca sa nu-i mai vada cum stau cu mana intinsa. A fost si cazul Aureliei din Dambovita, care este acum in grija unei tinere suedeze. Intrebarea este ce sa intampla cu Aurelia atunci cand protectoarea ei ii va spune ca o poate tine la ea doar pentru o perioada scurta de timp.
“Aurelia si sora ei stateau in fata magazinului unde eu deobicei merg si imi fac cumparaturile. Eu le-am intrebat daca au un loc unde sa doarma pentru ca eu tocmai ma mutasem in alt apartament si aveam un loc in plus. Asa ca s-au mutat cu mine“, a spus suedeza, Moa.
Tanara suedeza a facut un gest firesc pentru compatriotii ei, greu inca de inteles aici in Romania. Fara sa puna raul inainte, Moa le-a primit in casa ei pe Aurelia si pe sora ei, impresionata ca cele doua sunt nevoite sa cerseasca.
De altfel, romanca i-a confirmat povestea intr-o emisiune de televiziune. Aurelia este in acest moment acasa, in Dambovita, dar se va intoarce curand in Suedia. Aici este casatorita si are un baiat de 18 ani. Anul trecut a plecat in tarile nordice satula de saracie. Acolo n-a primit oferte de munca si extrem de tarziu a inteles ca tanara straina care s-a oferit sa o gazduiasca nu radea de ea.
“Prima data m-am speriat, am luat-o pe sora mea cu mine, m-a tinut patru luni. Asa ii zic, ca e sora mea din Suedia. Daca plang eu, plangea si ea, daca ma bucur eu se bucura cu mine, tot la fel…ma mangaie, ma pupa pe maini…Ma astepta cu masa calda, ne lua rufele murdare, ne spala, ne calca…“, a povestit Aurelia Marin.
Pe langa adapost si masa calda, Moa incearca sa ii schimbe viata Aureliei. A aflat de pilda ca toti cei din jurul ei fac linguri de lemn. Pana la urma de ce sa nu le vanda ca sa isi asigure un trai onorabil.
“Ceea ce am facut aici si am reusit sa facem pentru Aurelia si sotul ei e sa-i ajutam sa isi vanda lingurile de lemn. Am fost in cateva piete si am incercat sa-i ajutam sa le vanda. Incercam sa-i ajutam sa le faca aici, in Suedia“, a spus Moa Grundemark.
Deocamdata cei doi soti nu sunt convinsi ca vor rezista daca nu stau cu mana intinsa. “Noi ne-am dus acolo la munca, sa gasim de munca si nu am gasit. Am cersit, eu am mai gasit si de munca“, a spus Marin Marin, sotul Aureliei.
Aurelia: Se castiga banii mult mai usor! Romania n-are ce sa-mi ofere!
Reporter: Stiti limba?
Aurelia: Nu. Am invatat cateva cuvinte. Ii salutam, hei, hei! Sunt foarte amabili si foarte cuminti.
Potrivit Administratiei Sociale din Stockholm, 90% dintre cei care cersesc in Suedia sunt cetateni romani. In jur de 3.000 de persoane fara adapost traiesc din mila trecatorilor. Tocmai de aceea scandinavii cer ca autoritatile romane sa ia masuri. Pana atunci, Moa si altii ca ea vor sa le faca un bine.
“Avem programe de protectie sociala si la noi nu locuieste nimeni pe strazi si cand dintr-o data vedem foarte multi oameni in nevoie, bolnavi si in strada…o gramada de lume reactioneaza la asta. Si cea mai rapida si mai simpla solutie este sa-i aducem in casele noastre“, a mai spus Moa.