sâm. dec. 21st, 2024

Izabela Simion are 30 de ani, este soția unui cunoscut și apreciat polițist, și este din Găești, Dâmbovița. De bine de un an, se împarte între cântări și bebelușul pe care îl are acasă.

​„Cu o săptămână înainte să-l nasc am cântat, la o săptămână după ce l-am născut, am cântat. Am încercat să-mi ocup timpul astfel încât să nu mă simt mamă din aia cu normă întreagă pentru că nu pot să zic că m-am născut să fiu mama perfectă, care stă non-stop lângă copilul ei”, a spus concurenta la testimoniale.

„Am venit la Vocea României pentru că îmi place super mult să simt emoția asta. Nu o să zic că am venit să câștig pentru că nu ăsta e țelul meu!”, a adăugat Izabela.

Cu o voce suavă și un timbru unic, Izabela a reușit să întoarcă toate scaunele la Vocea României.

Horia Brenciu a fost plăcut surprins atunci când a văzut-o pe tânără pe scenă. Izabela a participat și în sezonul 2 la Vocea României și a făcut parte din echipa sa.

„Tu ești Izabela! Ai fost la mine în backing, dar mai mult decât atât, Izabela a fost la Vocea României în urmă cu zece ani…aproape 11 ani. Eu sunt dispus să te ridic și acum în brațe așa cum am făcut-o acum 11 ani… E o bucurie să te văd!”, i-a spus antrenorul.

Smiley este cel care a convins-o pe Izabela, iar tânără va continua în echipa lui la Vocea României.

Sursă: ProTV