2 mai 2024
Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă la Dubai! Târgovișteanca noastră a făcut senzație în meciul cu Vondrousova: ”A fost cea mai mare revenire din cariera mea”

Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă la Dubai! Târgovișteanca noastră a făcut senzație în meciul cu Vondrousova: ”A fost cea mai mare revenire din cariera mea”

Sorana Cîrstea a declarat, joi, că în meciul cu sportiva cehă Marketa Vondrousova a reuşit cea mai mare revenire din cariera sa, după ce s-a impus, deşi a pierdut primul set şi a fost condusă cu 5-1 în setul doi.

“Cred că a fost cea mai mare revenire din cariera mea. La 1-5 nu mă gândeam că voi câştiga, voiam să mai lungesc meciul, dar cumva am reuşit să câştig, nici nu ştiu cum. Mă simt bine, mă bucur că am longevitate în tur, am adrenalina necesară pentru nivelul înalt. Îmi doresc să aduc bucurie celor din tribune. Sunt încă în turneu şi mă bucur foarte tare”, a declarat Cîrstea la finalul meciului.

Sorana Cîrstea, locul 22 WTA, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, după un meci spectaculos de trei seturi. Românca a pierdut primul set şi a fost condusă de Marketa Vondrousova, favorita 7, cu 5-1 în setul doi. Ea a revenit şi a câştigat setul doi, dar şi setul decisiv.

Sorana a trecut de favorita 7, sportiva cehă Marketa Vondrousova (8 WTA), scor 2-6, 7-6 (7/1), 6-2.

În semifinale, Sorana va evolua contra italiencei Jasmine Paolini, locul 26 mondial, informează news.ro

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial