20 aprilie 2024

SMURD Dâmboviţa, peste 9600 de intervenţii în 2016

www.mariusbuga.ro_images_smurdmBULETIN INFORMATIV – 09.02.2017

EVALUAREA

ACTIVITĂŢIIDESFĂŞURATE DE

INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BASARAB I”

AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

PE ANUL 2016

INTRODUCERE

Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmbovița este constituit ca serviciu public deconcentrat în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în scopul asigurării managementului situaţiilor de urgenţă pe tipurile de risc din competenţă în judeţul Dâmbovișa.

În anul 2016 ne-am axat pe menţinerea capacităţii de intervenţie, folosirea cu eficienţă a resurselor şi obţinerea unor beneficii maxime pentru protecţia populaţiei şi a mediului.

Inspectoratul, în calitate de integrator al Sistemului Judeţean de management al Situaţiilor de Urgenţă, a coordonat acţiunile tuturor factorilor care asigură funcţii de sprijin.

1. OBIECTIVE

Obiectivul fundamental al întregii activităţi desfăşurate la nivelul instituţiei a vizat eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în vederea menţinerii sub control a riscurilor şi asigurarea stării de normalitate a vieţii comunităţilor umane.

Direcţiile de activitate şi obiectivele specifice cuprinse în strategiile aflate în derulare la nivelul MAI în domeniul situaţiilor de urgenţă, programele şi măsurile prioritare, standardele de management şi control intern, Planul de acţiuni pentru dezvoltarea judeţului Dâmbovița în anul 2016, alături de legislaţia specifică situaţiilor de urgenţă, au stat la baza activităţii inspectoratului.

2. REALIZĂRI ÎN DOMENIUL DE COMPETENŢĂ

Pentru realizarea obiectivelor propuse şi îndeplinirea atribuţiilor ce i-au revenit, inspectoratul a colaborat cu instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice judeţene şi locale, structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu celelalte instituţii şi operatori economici implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Zona de competenţă a inspectoratului este reprezentată de teritoriul administrativ al judeţului cu o suprafaţă de 4.054 km2. La nivelul județului există: 2 municipii, 5 orașe și 82 de comune.

În cadrul inspectoratului funcţionează 11 subunități de intervenție: Detaşamentele de Pompieri din Târgoviște, Moreni, Pucioasa, Titu și Găești, și Gărzile de Intervenţie din Voinești, Cornești, Fieni, Vișina, Răcari și Potlogi.

Intervenția în situații de urgență

În zona de competenţă a Inspectoratului s-au înregistrat 11266 intervenţii în anul 2016, din care:

  • 347 incendii – 3 %;

  • 539 incendii de vegetaţie şi altele – 5 %;

  • 9.634 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. – 85 %;

  • 240 alte situaţii de urgenţă (misiuni pirotehnice, fenomene meteo periculoase, alunecări de teren, înlăturarea efectelor inundaţiilor, avarii la utilităţi publice, etc.) – 2 %;

  • 183 acţiuni pentru asistenţa persoanelor – 2 %;

  • 323 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (asigurare măsuri de apărare împotriva incendiilor la accidente de circulaţie şi pe timpul desfăşurării de evenimente publice, protecţia mediului, salvări de animale, etc.) – 3 %.

De asemenea, la nivelul subunităţilor inspectoratului, s-au executat un număr de 1240 activităţi de instruire şi recunoaştere şi 123 exerciţii cu forţe în teren.

Comparativ cu anul 2015, numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 18%, de la 9547 în 2015, la 11266 în anul 2016.

Pe timpul intervenţiilor (excluzând intervenţiile SMURD) au fost salvate/evacuate 98 persoane (84 adulţi si 14 copii) şi protejate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 42.360.000 lei. Tot pe timpul intervenţiilor au fost salvate 42 animale mari, 1520 animale mici şi 21 păsări.

În urma situaţiilor de urgenţă (excluzând intervenţiile SMURD) 38 persoane (36 adulţi şi 2 copii) au decedat şi 75 persoane (67 adulţi şi 8 copii) au fost rănite. Precizăm că persoanele erau decedate înainte de sosirea gărzii de intervenţie la locul producerii evenimentului.

În anul 2016, la nivelul zonei de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, s-au produs 347 incendii, în creştere cu 19,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 (291).

Ponderile surselor de aprindere se prezintă astfel: instalaţii electrice defecte 27,5%, aparate electrice improvizate sau nesupravegheate 7,2%, mijloace de încălzire nesupravegheate, improvizate sau defecte 6,6%, coş/burlan de fum defect sau necurăţat 19,1%, cenuşă, jar sau scântei 2,4%, fumat 5,7%, foc deschis în spaţii deschise sau închise 15,6%, jocul copiilor cu focul 3,6%, acţiune intenţionată 7,8% şi alte cauze 4,5%.

După tipul proprietăţii 81,6% din totalul incendiilor au izbucnit la proprietăţi individuale (283 incendii), 14,4% în domeniul privat român sau străin (50 incendii) şi 4% în domeniul public sau privat al statului (14 incendii).

La locuinţele şi anexele acestora, în anul 2016, s-au înregistrat 283 incendii ce au produs pierderi materiale în valoare de 2.867.000 lei. Faţă de anul trecut, numărul incendiilor produse la gospodăriile cetăţeneşti a crescut cu 19,9%, de la 236 în 2015 la 283 în 2016. Dintre acestea 224 au avut loc în mediul rural (79,2%) și 59 în mediul urban (20,8%).

Din totalul incendiilor produse la gospodăriile cetăţeneşti 168 au avut loc la locuinţe, 88 la anexe gospodăreşti și 27 la mijloace de transport individuale.

Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au participat la stingerea a 24 incendii, 86 incendii de vegetaţie şi altele, la 2 acţiuni de salvări animale, la 10 acţiuni de înlăturare a efectelor inundaţiilor şi la 2 acţiuni de înlăturare a efectelor fenomenelor meteo periculoase în cooperare cu serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă (total 124 intervenţii) şi la 50 intervenţii cu forţe şi mijloace proprii.

Din totalul de intervenţii înregistrate la nivelul zonei de competenţă a inspectoratului, la 174 au participat şi serviciile voluntare sau private pentru situaţii de urgenţă, în cooperare cu serviciile profesioniste sau cu forţe şi mijloace proprii, reprezentând un procentaj de 11% din totalul intervenţiilor (fără intervenţiile SMURD).

Timpul mediu de răspuns la situaţii de urgenţă civilă a fost de 11,4 minute, în uşoară creştere faţă de cel înregistrat anul trecut (11 min.). Timpul mediu de răspuns la incendii a fost de 11,8 minute în uşoară creştere faţă de cel înregistrat în anul 2015 (11,3 min.). Timpul mediu de intervenţie la situaţii de urgenţă civilă a fost de 49,2 minute iar la incendii a fost de 55,8 minute.

Timpul mediu de răspuns la incendii în mediul rural a fost de 14,2 minute, iar în mediul urban a fost de 5,1 minute.

SMURD a intervenit în anul 2016 la 9634 cazuri (în medie 26 pe zi), acordând ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 9564 persoane (8863 adulţi şi 701 copii). Comparativ cu anul trecut, numărul intervenţiilor SMURD a crescut cu 16%, de la 8300 în 2015 la 9634 în 2016.

Din numărul total al persoanelor asistate 67 au fost predate altor echipaje, 8.869 au fost transportate la UPU/CPU de către echipajele SMURD, 48 nu au necesitat transport iar 580 au refuzat transportul la UPU/CPU.

SMURD a asigurat primul-ajutor în următoarele cazuri:

  • 6.148 cazuri afecţiuni medicale diverse;

  • 9 cazuri de descarcerare şi prim ajutor;

  • 107 cazuri de prim ajutor la accident rutier;

  • 1 caz de prim-ajutor la accident feroviar;

  • 1.297 cazuri de traumatisme;

  • 372 cazuri de intoxicaţii;

  • 933 cazuri de afecţiuni cardiace;

  • 12 cazuri de arsuri;

  • 49 cazuri de bolnavi cu stop cardio-respirator;

  • 535 cazuri de afecţiuni neurologice sau psihiatrice;

  • 11 cazuri de persoane găsite decedate;

  • 12 evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă;

  • 58 intervenţii la care echipajele au fost întoarse din drum;

  • 66 deplasări fără intervenţie;

  • 24 alarme false.

Din totalul persoanelor asistate 10 au fost predate ameliorat, 24 agravat, 53 decedate, iar restul au fost predate staţionar.

Timpul mediu de răspuns al SMURD a fost în această perioadă de 10,3 minute, în uşoară scădere faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut (10,6 min.) iar timpul mediu de intervenţie de 36,3 minute. Timpul mediu de răspuns în mediul rural a fost de 12,6 minute, iar în mediul urban a fost de 4,2 minute.

Prevenirea situațiilor de urgență

Activităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă în anul 2016 au urmărit preîntâmpinarea şi reducerea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor de patrimoniu.

Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, Inspecţia de Prevenire a utilizat toate formele activităţii preventive, totalul acestora fiind de 3438 acţiuni de prevenire (controale, instruiri, exerciții) (3267 în anul 2015).

În anul 2016, Inspecţia de prevenire a executat un număr de:

  • 1860 activităţi de control și verificare, domeniile vizate fiind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă (1411 în anul 2015) ;

  • 621 activităţi de analiză, avizare, autorizare, acord (461 în 2015);

  • 1578 activităţi de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă şi informare preventivă (1.856 în anul 2015).

Pe timpul controalelor şi verificărilor au fost identificate 2034 de nereguli, din totalul acestora 305 fiind soluţionate pe timpul activităţilor de control. Controalele şi verificările s-au desfăşurat la toate localităţile judeţului, instituţii publice şi operatori economici.

În anul 2016 s-au aplicat un număr de 1504 sancţiuni (1728 în anul 2015) din care: 1247 avertismente (1416 în anul 2015) şi 257 de amenzi (312 în anul 2015) în cuantum de 281700 lei (858700 lei în anul 2015).

Un segment important al muncii preventive l-a constituit pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă, informarea şi educarea preventivă, concretizându-se în campanii şi programe de pregătire astfel:

  • RISC – Siguranța nu este un joc de noroc” şi „Nu tremur la cutremur”;

  • Școala Altfel „Să ştii mai multe – să fii mai bun”;

  • Vreau să fiu voluntar”;

  • Activitate de informare preventivă a persoanelor private de libertate de la Penitenciarul Mărgineni;

  • Ziua Internaţională de Reducere a Riscurilor Dezastrelor Naturale – octombrie 2016”);

  • Întocmirea şi/sau distribuirea a 69836 de pliante, afişe, fleyer-e şi broşuri (44928 în anul 2013);

  • Au fost întocmite şi remise mass-media 267 de articole în presa scrisă (381 in anul 2015), 128 emisiuni radio (109 în anul 2015) şi 59 emisiuni TV (78 în anul 2015).

În colaborare cu posturile de radio şi TV locale au fost transmise spoturile campaniilor derulate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă „R.I.S.C. – Siguranţa nu e un joc de noroc!” şi “Nu tremur la cutremur”. Astfel, zilnic au fost diseminate informaţiile, la diferite intervale orare, unele chiar din oră în oră, ori la ore de maximă audienţă.

În anul 2016, au fost planificate la cursurile de pregătire din cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Craiova 83 persoane (2 pentru curs de perfecționare secretari de municipii/oraşe, 44 curs de iniţiere secretari de comune, 37 curs de perfecționare secretari de comune și 10 curs de inițiere reprezentanţi ai serviciilor descentralizate/deconcentrate în teritoriu) având ca temă managementul situațiilor de urgență, participând un număr de 57 persoane.

Tot în anul 2016, au fost planificate la cursurile de pregătire din cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani 15 persoane (1 pentru curs de de formare a inspectorilor de protectie civilă de la localităţi, 2 (inițiere) și 1 perfecționare curs de formare a personalului de specialitate de la instituţii publice şi operatori economici cu capital majoritar de stat, servicii publice deconcentrate, regii autonome şi companii naţionale și 11 curs de pregătire cu scoatere de la locul de muncă cu șefii serviciilor voluntare/private pentru situaţii de urgenţă), participând un număr de 11 persoane.

În cadrul activităților preventive derulate în comun cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au fost executate 1174 controale la gospodăriile populației, 88 la operatori economici, 88 la institutii, 102 de exerciţii de intervenţie, 88 instruiri factorii de răspundere de la nivelul unității administrativ teritoriale. De asemenea, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență au fost organizate 88 de puncte mobile de informare preventivă.

În cadrul activităților de pregătire a populației au fost desfășurate 202 de exerciții și aplicații pe timpul controalelor și verificărilor la localități și operatori economici în caz de incendiu și situații de protecție civilă. De asemenea au fost desfășurate

În anul 2016 au fost desfășurate 22 de misiuni de asanare pirotehnică, în 11 localităţi din judeţ și au fost ridicate 45 muniţii de diferite calibre și 3567 elemente de muniţie neexplodate din timpul conflictelor armate. Echipa pirotehnică a executat și activități de informare preventivă la descoperirea de muniții neexplodate în 4 școli la care au participat 237 de elevi.

3.COOPERAREA INTRA ŞI INTERINSTITUŢIONALĂ, RELAŢII INTERNAŢIONALE

Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, inspectoratul a colaborat cu autorităţile administraţiei publice locale, cu celelalte structuri deconcentrate ale M.A.I, unităţi ale M.Ap.N, serviciile voluntare şi private pentru situații de urgență, serviciile descentralizate, filiala locală a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, mass-media, cu celelalte instituţii care au competenţe în gestionarea situaţiilor de urgenţă, cu operatori economici furnizori de servicii de utilitate publică (energie electrică, apă, gaze sau telefonie), operatori de drumuri naţionale şi judeţeane, precum şi cu asociaţii, fundaţii şi organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița a organizat în perioada 11.07-15.07.2016, alături de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, desfășurarea Etapei naționale a Concursurilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi ”Prietenii Pompierilor”. Acest concurs a fost o adevărată provocare, iar eforturile persoanelor desemnate din partea instituțiilor partenere au fost direcționate pentru realizarea unui program de excepție și crearea condițiilor necesare pentru cele două zile speciale dedicate probelor de concurs, cât și pentru o cazare și masă foarte bune. La linia de start a etapei naţionale, s-au aliniat 20 de echipaje calificate (200 de elevi), de la unități de învățământ din 11 județe (Argeș, Bihor, Dâmbovița, Hunedoara, Ilfov, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea și Vaslui) şi municipiul Bucureşti.

În perioada 23.08 – 26.08.2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița a organizat Competiția națională de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat. Activitatea s-a desfășurat la Centrul Tehnic Titu al Renault Tehnologie Roumanie.

La start s-au prezentat echipajele de salvatori din Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele: Mureș, Sibiu, Iași, Bihor, Călărași, București-Ilfov, Dolj, Alba, Brașov, Maramureș, Argeș, Vâlcea și Dâmbovița, Școala de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești și Facultatea de Pompieri. Invitat special la această competiție a fost echipa reprezentativă a Franței.

Activitatea de secretariat s-a desfăşurat cu asigurarea respectării reglementărilor privind întocmirea, procesarea, şi arhivarea informaţiilor şi documentelor. Pentru evidenţa documentelor gestionate de inspectorat şi subunităţile subordonate au fost utilizate 26741 numere de înregistrare (1991 numere de înregistrare secrete şi secret de serviciu şi 24750 numere de înregistrare nesecrete).

Totodată, s-a realizat rezolvarea în termenele legale a celor 350 cereri, petiţii şi sesizări primite în cursul anului 2016 şi 2 primiri în audienţă. Cele mai multe cereri, sesizări şi reclamaţii s-au referit la: infracţiuni contra persoanei (sesizări surse de incendiu, dezastre); cereri de eliberare copii procese-verbale de intervenţie; comunicări de date referitoare la activare/reactivare alunecări de teren în zona de competenţă; cereri ajutor trecere în rezervă.

4. MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUŢIONALE

1.Eficientizarea structurală

Pentru eficientizarea activităţilor în cadrul compartimentelor ISU, au fost înaintate propuneri la IGSU pentru reorganizarea posturilor la anumite compartimente, astfel încât să fie realizată concordanţa cu eşalonul superior şi o înlesnire a activităţilor inspectoratului.

2.Gestionarea resurselor umane

În anul 2016, structura de resurse umane a identificat şi aplicat cele mai eficiente metode şi tehnici de publicitate în vederea atragerii potenţialilor candidaţi pentru admiterea în instituţiile de învăţământ și pentru ocuparea posturilor vacante în vederea unui realizării deficit scăzut de încadrare a statului de organizare. De asemenea s-a următir ridicarea nivelului de perfecţionare şi specializare a personalului.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute prin lege, instituţia a beneficiat de aportul cadrelor, care încadrează în proporţie de 95% funcţiile prevăzute în organigramă.

În cursul anului 2016 au fost înaintate în gradul următor 22 cadre militare (înaintea expirării stagiului minim în grad) şi au fost recompensate 229 cadre militare: 115 cu „Citarea prin ordin de zi pe unitate”, 3 cu „Felicitări” şi 6 cu „Mulţumiri”. De asemenea, 3 cadre militare ofițeri au primit plachete onorifice și diplome de excelență pentru îndeplinirea în condiţii deosebite a misiunilor încredinţate şi obţinerea de rezultate foarte bune în activitatea desfășurată.

Ordinea şi disciplina militară, caracteristici definitorii ale instituţiei, au fost însuşite şi respectate conştient de către personalul inspectoratului. Totuşi, în perioada analizată au fost aplicate 15 sancţiuni disciplinare: 6 ofițeri și 9 subofițeri cu „Avertisment”.

Pentru admiterea în anul de învăţământ la școlile militare am selecţionat un număr de 35 candidaţi. Pentru Academia de Politie – Facultatea de pompieri – au fost recrutaţi 7 candidaţi, din care a fost admis 1 candidat și pentru Şcoala Militară de Subofiţeri “Pavel Zăgănescu” Boldeşti au fost recrutaţi 28 candidaţi, din care au fost admiși 9 candidați.

3.Utilizarea resurselor financiare

Managementul financiar-contabil a urmărit stabilirea permanentă a priorităţilor esenţiale, respectarea prevederilor legale referitoare la gestionarea şi buna gospodărire a fondurilor publice, prevenirea şi înlăturarea abaterilor de la dispoziţiile legale, întărirea disciplinei financiare, diminuarea până la eliminare a formelor de păgubire a patrimoniului instituţiei şi asigurarea condiţiilor de răspuns la sistemul de urgenţă.

Valoarea alocaţiilor bugetare utilizate pentru finanţarea cheltuielilor de personal și a cheltuielilor pentru bunuri și servicii a fost de 43.802.690 lei, din care :

  • Titlul I “Cheltuieli de personal”: 41.773.000 lei;

  • Titlul II “Bunuri şi servicii”: 1.810.500 lei;

  • Titlul XIII “Active nefinanciare”: 219.190 lei.

Creditele repartizate au asigurat plata integrală a salariilor şi a compensaţiilor pentru chirie, cât şi plata obligaţiilor către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale.

În anul 2016 inspectoratul a derulat în comun cu alte 9 inspectorate din cadrul IGSU o procedură de „Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” prin Bursa Română de Mărfuri pentru achiziționarea de gaze naturale: economie realizată 1.440.023,32 lei;

De asemenea, a fost derulată în comun cu 18 inspectorate din cadrul IGSU o procedură de „Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” prin Bursa Română de Mărfuri pentru achiziționarea de energie electrică: economie realizată: 155.679,71 lei.

În anul 2016 inspectoratul a derulat 862 de achiziții directe cu o valoare de 806.353,21 lei online și 105.068,80 lei offline. Procentul achizițiilor online a fost de 90.77%.

4.Asigurarea resurselor logistice

Activitatea pe linie logistică a fost concentrată pe asigurarea mijloacelor materiale şi a echipamentelor necesare îndeplinirii misiunilor specifice. Planurile întocmite la începutul anului au fost corelate cu reducerile consumurilor şi a cheltuielilor, asigurând totodată condiţiile pentru asigurarea intervenţiilor la situaţiile de urgenţă înregistrate.

Din punct de vedere al dotării pe linie tehnică, inspectoratul a primit din achizițiile făcute de I.G.S.U. și M.A.I.: 2 autoturisme Dacia Logan 1,5 DCI motoare diesel; 1 ambarcaţiune din aluminiu, de intervenţie şi salvare, cu motor şi peridoc de transport; 1 autospecială cu echipament specific pentru transport scafandri la intervenţie; 1 ambarcaţiune de intervenţie şi salvare cu chilă rigidă şi borduri moi cu motor şi peridoc de transport; 1 motopompa remorcabilă de mare capacitate 600 mc/h; 6 motopompe transportabile; 1 autospecială de stins incendii de lucru cu apă și spumă de 7000 litri; 1 autocamion pentru transport materiale și efective la intervenţii; 2 microbuze de transport persoane de 16 +1 locuri; 160 perechi mănuși de protecţie din piele pentru pompieri; 201 costume protecție pentru pompieri; 81 buc șapcă vară SMURD; 1 complet de scufundare tip umed (izoterm); 1 complet de scufundare tip uscat (etanș) și din fondurile Consiliului Judeţean Dâmboviţa: au fost primite 2 autoturisme Dacia Logan, 4 unități terminale pentru sirenele electrice de avertizare a populației în situații de urgență 1 copiator, 3 imprimante multifuncționale, 5 laptop-uri, 1 scaner și 1 videoproiector.

Putem aprecia că dotarea cu tehnică de intervenţie a inspectoratului s-a îmbunătăţit simţitor prin programele operaţionale derulate şi cu sprijinului primit din partea autorităţilor judeţene şi locale. Totuşi mai există 65 % din tehnica de intervenție cu o vechime în exploatare de peste 15 de ani.

Consumul de carburanţi a echipajelor SMURD și autospecialele de descarcerare reprezintă 47488 litri (46,62%), iar cel al celorlalte autospeciale de intervenţie este de 54324 litri (53,38%) din total consumat de 101.772 litri din consumul total de motorină a inspectoratului în anul 2016.

Au fost asigurate fonduri în valoare de 7085 lei pentru servicii ITP și 79390 lei pentru asigurări RCA a autovehiculelor din dotare. Din fondurile bugetare IGSU, au fost repartizate fonduri financiare pentru carburanţi: 432860,68 lei (BVCA 9669) și lubrifianţi: 4053 lei. Din fondurile Consiliului Judetean Dâmbovița au fost alocați 77087 lei pentru carburanți. Pentru piese auto consumabile au fost asigurate fonduri în valoare de 170879,12 lei, necesare pentru executarea de reparaţii la tehnica din dotare, atelierul unităţii efectuând 73 reparaţii curente şi 21 revizii tehnice.

Consiliul Județean Dâmbovița s-a implicat prin alocarea de fonduri pentru asigurarea hrănirii, medicamentelor şi tratamentelor medicale necesare pentru animalele de serviciu – câinele de căutare salvare.

Fondurile din bugetul MAI utilizate în anul 2016 pentru lucrări de reparaţii curente la clădiri şi instalaţii au fost de 80,5 mii lei, executându-se lucrări de înlocuire elemente tâmplărie lemn (uși, ferestre), reparații la șarpante și învelitori, reabilitare instalații grupuri sanitare și dușuri, înlocuiri obiecte sanitare, reparații instalații încălzire și evacuare ape menajere, reabilitări instalații electrice și înlocuiri corpuri de iluminat, zugrăveli și vopsitorii interioare și exterioare

S-au alocat fonduri pentru lucrările de investiţii în continuare la obiectivul „CONS P2 – Consolidare şi modernizare la sediu Detaşament Pompieri Moreni” fiind demarate în luna octombrie lucrările aferente execuției pavilionului bloc alimentar. Până la sfârșitul anului s-au executat și recepționat lucrări în valoare de 99,998 mii lei stadiul fizic al execuției fiind de 48,5%. Recepția la terminarea lucrărilor pentru această construcție este estimată a se efectua în luna martie 2017.

Necesarul de materiale de curăţenie pentru întreţinerea spaţiilor interioare şi exterioare ale inspectoratului şi subunităţilor a fost de 32,43 mii lei, din care s-au asigurat 6,9 mii lei fonduri alocate de IGSU și 7,85 mii lei fonduri alocate de Consiliul Județean Dâmbovița reprezentând circa 45% din necesar.

Furniturile de birou în anul 2016 au fost asigurate atât prin distribuţii de la Baza de Logistică a IGSU, cât şi prin achiziţii pe plan local. Pentru activităţile de birou s-au asigurat tipizate, imprimate, rechizite şi consumabile în valoare de 12,8 mii lei din fonduri bugetare şi 11,94 mii lei din fondurile Consiliul Județean Dâmbovița, reprezentând circa 43% dintr-un necesar de 57,88 mii lei.

5.Armonizarea legislativă

În anul 2016, consultanţa, asistenţa şi reprezentarea, apărarea drepturilor şi intereselor legitime în raporturile cu alte autorităţi publice, instituţii de orice natură, persoane fizice sau juridice, avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic, la nivelul ISU Dâmbovița, a fost asigurată permanent şi în bune condiţii.

În anul 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița a avut calitate procesuală, în 9 cauze: 1 contencios administrativ și 8 plângeri contravenţionale. De asemenea, a fost asigurată reprezentarea şi apărarea intereselor Ministerului Afacerilor Interne în faţa instanţei judecătoreşti în 1 dosar de contencios administrativ.

Hotărârile definitive pronunţate în cele 5 dosare nu au avut influenţe negative asupra patrimoniului aflat în administrarea inspectoratului.

6.Prevenirea şi combaterea corupţiei

În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare în cadrul inspectoratului s-au organizat activităţi pentru prevenirea corupţiei, întocmindu-se în acest sens Registrul Riscurilor de Corupţie şi Planul de Prevenire a Corupţiei. Pentru prevenirea actelor de corupţie au fost desfăşurate activităţi de control, pregătire şi informare a întregului personal, atât de personalul de conducere, cât şi de către personalul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmbovița.

5. MANAGEMENTUL COMUNICĂRII

În anul 2016 au fost acreditaţi 25 jurnalişti reprezentanți ai instituțiilor mass-media locală și centrală şi au fost remise un număr de 124 (107 în 2015) de comunicate şi buletine informative de presă.

Vizibilitatea inspectoratului s-a transpus în 2062 apariţii (2411 în 2015), astfel:

  • în presa scrisă şi cea on-line 1058 materiale (1227 în 2015);

  • la posturile locale şi centrale de televiziune 495 materiale (629 în 2015);

  • la posturile locale şi centrale de radio 509 de materiale (555 în 2015).

Din totalul apariţiilor 42 au avut tentă favorabilă și 2020 neutre. Nu au existat apariții cu tentă negativă.

Din punct de vedere statistic, în anul 2016 site-ul inspectoratului a fost accesat de 36.328 ori şi vizitat de 24.826 de utilizatori (din care 65 % noi, iar 35 % vechi). 22.462 au fost accesări de pe sisteme desktop, 12.741 de pe telefoane mobile şi 1125 de pe tablete. Durata medie a unei sesiuni a fost de 2 minute, fiind accesate 3 pagini/sesiune.

În perioada analizată s-au înregistrat 5 solicitări scrise și 149 solicitări verbale în domeniul informaţiilor de interes public, cărora li s-a răspuns în termenele legal stabilite.

6. OBIECTIVE 2017

Reducerea numărului de obiective puse în exploatare, care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi verificarea tuturor persoanelor autorizate pentru efectuarea lucrărilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Scăderea numărului de victime şi a numărului de incendii la gospodăriile populaţiei din mediul rural.

Scăderea numărului de incendii generate de focul deschis utilizat la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.

Implementarea prevederilor Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase.

Continuarea şi diversificarea formelor şi mijloacelor de informare preventivă.

Consolidarea capacităţii de pregătire în situaţii de urgenţă a populaţiei, autorităţilor, precum şi instituţiilor şi operatorilor privaţi.

Creşterea capacităţii de răspuns integrat în situaţii de urgenţă medicală, incendii şi protecţie civilă.

Creșterea calității condiţiilor de lucru personalului inspectoratului.

CONCLUZII

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița dispune de un sistem de control intern/managerial a cărui concepere şi aplicare permit conducerii să furnizeze o asigurare rezonabilă că fondurile publice alocate în scopul îndeplinirii obiectivelor generale şi specifice au fost utilizate în condiţii de legalitate, regularitate, eficacitate, eficienţă şi economicitate.

Apreciem pozitiv rezultatele şi evoluţia instituţiei în contextul socio-economic actual, în sensul că am reuşit să continuăm proiectul de dezvoltare, modernizare şi eficientizare a instituţiei şi am întărit colaborarea şi parteneriatele cu administraţiile locale unde sunt înfiinţate subunităţi de intervenţie.

Vom fi în permanenţă dispuşi să ne concentrăm toate eforturile pentru ca cetăţenii judeţului să beneficieze de un nivel de siguranţă ridicat.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial