lun. dec. 23rd, 2024

O femeie ofițer angajată a penitenciarului Mărgineni și-a dat demisia din funcție pentru a continua relația cu Cristian Marian Bejan, un interlop din Bârlad, cunoscut ca cel mai periculos traficant de droguri din cluburile bucureștene. Femeia și-a dat demisia pe 22 august, pentru a-și continua relația de iubire cu deținutul acuzat de omor calificat, trafic de droguri, prostituție, șantaj și evaziune fiscală, care a fost și el eliberat între timp din arestul preventiv.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) precizează că în anul 2021, femeia ofițer a fost „premiată” cu majorarea cu 50% a salariului, pe o perioadă de trei luni, „pentru lucări de excepție și misiuni speciale. Curiozitate: Care au fost acele lucrări de excepție și misiuni speciale?”, se întreabă sindicaliștii din penitenciare.

Se cere o investigație în penitenciar

Cristian Marian Bejan a fost eliberat din arestul preventiv pe 13 august 2022, iar femeia îndrăgostită de el și-a dat demisia câteva zile mai târziu pentru a continua relația de amor cu fostul deținut.

„Însă, în scurt timp idila cu infractorul s-a destrămat, iar femeia ofițer iși dorește reîncadrarea în sistemul penitenciar”, anunță sindicatele din penitenciar.

FSANP a făcut o plângere către directorul General al Administrației Penitenciarelor, în care cer investigarea situației, pentru că idila are un „impact major asupra imaginii, principiilor și valorilor etice ale polițiștilor din penitenciare, acțiuni care pot îmbrăca forma unor infracțiuni”

Federația vrea să afle dacă nu cumva au fost încălcate regulile de către fosta angajată, respectiv dacă aceasta l-ar fi ajutat pe deținut, cât timp acesta din urmă s-a aflat în închisoare.

Transferat în arest la domicilu

Pe 28 iulie, Curtea de Apel București a decis să înlocuiască în cazul lui Bejan arestul preventiv cu arestul la domiciliu. El se afla în arest din 2 octombrie 2020.

Potrivit DIICOT, Marian Bejan ar fi fost liderul unei grupări deosebit de violente care se ocupa cu activități de proxenetism în vestul Europei. În martie 2021, Bejan a fost trimis în judecată pentru o mulțime de infracțiuni printre care proxenetism, spălare de bani, șantaj și instigare la omor.

„În perioada în care a coordonat activitatea de proxenetism pe teritoriul Elveției, liderul grupării a intrat în conflict cu membrii unei alte grupări concurente, formată din cetățeni de origine albaneză.

Marian Bejan, ajutat de polițiști

Considerat cel mai periculos traficat de droguri din București, Marian Bejan avea sprijinul unor polițiști din capitală, potrivit DIICOT.

Astfel, un ofițer verifica numerele de mașini în baza de date a MAI, un comisar cerea 5.000 de euro de la rudele unui arestat pentru a interveni pe lângă un magistrat, iar un ofițer SRI oferea contra cost informații sensibile interlopilor. Acuzațiile apar într-un dosar al DIICOT.

Până în anul 2015, activitatea de pază a cluburilor din București a fost asigurată de persoane aflate în coordonarea lui Roger Bogdan. El a fost victima unei tentative la omor comisă pe fondul conflictelor generate de paza cluburilor din București și, după acest atac, paza cluburilor a fost preluată de gruparea „Bodyguarzilor”.

Din această grupare ar aparține și R.B., comisar de poliție în cadrul BCCO București Serviciul Antidrog. Capul rețelei era Marian Bejan, un fost proxenet și traficant de cocaină din București. Potrivit DIICOT, „B. R. C. a asigurat atât consilierea juridică a lui Marian Bejan, cât și fluxul de informații, din interiorul instituțiilor de aplicare a legii.”

Legătura celor doi începe în 2017, la un an după ce Bejan a început să facă trafic de droguri, când intră în legătură cu B. R., polițist în cadrul Serviciului Antidrog. De aici până la a face afaceri împreună nu a mai fost decât un pas.

„În urma aderării la grupul infracțional organizat a inculpatului B. R.-C., Bejan Cristian-Marian a început să obțină sume impresionante de bani din traficul de droguri, întrucât, cu ajutorul inculpatului B. a avut acces pe piața neagră din cluburile de noapte Mia Musica, Aristocrat, BOA și Bamboo”, se arată în rechizitoriu. B. era liderul bodyguarzilor din cluburile respective și prin intermediul lui se distribuiau drogurile.

Prietenul deputatei Laura Vicol

Europa liberă a publicat stenograme ale unor discuții dintre interlopul Marian Bejan și avocata Laura Vicol, actuala șefă a Comsiei juridice a Camerei Deputaților. În aprilie 2020, pe când era avocată, Laura Vicol a fost audiată ca martor după ce a fost interceptată de DIICOT în timp ce vorbea cu Bejan. Din discuții reiese că cei doi se cunosc, în condițiile în care Vicol era avocata unuia dintre rivalii lui Bejan.

În ianuarie 2020, două grupări aflate în dușmănie s-au răfuit în stradă, două victime fiind transportate la spital cu răni grave după ce s-au tăiat cu săbiile și cuțitele. Era vorba de Marius Emil Alecu, zis „Bebino”, considerat liderul Clanului Sportivilor și Cezar Roberto Petcu, omul lui Bejan. Potrivit documentelor din dosar, în aprilie 2020, Marian Bejan a luat legătura cu Vicol și au purtat următoarea discuție:

Marian Bejan: Eu nu vreau să mă suni. Eu vreau să te văd…

Laura Vicol: E, da! Hai!

M.B.: Cum adică, ”E, da! Hai, pa!”?

L.V.: Te vezi cu c****e alea cu care ai stat la masă, nu cu mine. Hai!​

M.B.: Băi, mă auzi mă?​

L.V.: Da, te aud.​

M.B.: Alea sunt niște fete libere, mă! Nu sunt c****e…​

L.V.: Da! Foarte bine! Bravo!​

M.B.: Tu ești c***ă, dacă ai atitudinea asta și vorbești prost așa și mă, mă superi…

L.V.: Deci, ori începi să mă respecți și să-mi vorbești frumos, dacă vrei să mai avem un dialog ori nu mai mă suna… Cum vrei tu!​

M.B.: Băi! Tu cât de dobitoacă să fii…​

L.V.: Eu… Deci eu te respect…​

M.B.: Dacă eu te sun pe tine că mi-e și mie dor de tine… Băi fato, mă asculți?!​

L.V.: Te vorbesc frumos…​

M.B.: Păi, îmi vorbești frumos? Cică: ”Du-te și stai cu c****e ale!” Păi, de ce sunt alea c***e? Ești nebună?!​

L.V.: Bă?! Ce vrei mă de la mine?! Lasă-mă să trimit un mail și te sun imediat.​

M.B.: Băi, fato?! Tu vorbești acuma când vreau io, nu când vrei tu!​

L.V.: Haide! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram. Pa!​

M.B.: Mă auzi?​

L.V.: Da! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram, te rog!​

M.B.: Nu! Vorbim acuma când vreau io și cât vreau io!..”.

În decembrie 2020, avocata Laura Vicol a fost aleasă deputat PSD, iar în noiembrie 2021, a fost votată șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților.  Comisia avizează și trimite la vot în Parlament toate legile sau ordonanțele care au legătură cu sistemul judiciar.

presshub