4 mai 2024

SIGURANŢĂ ŞI ÎNCREDERE! Acţiuni pentru linişte şi ordine, în Târgovişte, Moreni şi Fieni!

merisuPoliţiştii dâmboviţeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22 700 de lei şi au fost constatate 2 infracţiuni.

Dintre acestea, 29 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991, iar 6 pentre nerespectarea legislaţiei în domeniul protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Cele mai multe sancţiuni, 106, au fost aplicate ca urmare a nerespectării de către participanţii la trafic a regulilor de circulaţie, fiind reţinute şi trei permise de conducere, dintre care două pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor de către conducătorii auto.

Exemplu:

În urma controlului efectuat la o societate comercială din Moroeni, având ca obiectiv de activitate instalaţie de debitat material lemnos, poliţiştii au stabilit că administratorul acesteia, un bărbat de 68 de ani, a primit în depozitul punctului de lucru cantitatea de 25 mc de material lemnos, fără documente legale.

S-a procedat la sancţionarea contravenţională a agentului economic, în conformitate cu Legea 171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial