sâm. dec. 21st, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 23 noiembrie 2023, salariații din Direcția Județeană de Statistică DÂMBOVIȚA, am decis să adoptăm o formă de protest spontan, care s-a desfășurat între orele 10.30-11.30 cu încetarea activitații în acest interval de timp, protest care va continua pe o perioadă nederminată, zilnic, timp de o oră, până cănd revendicările noastre vor fi soluționate.

Am adoptat această formă de manifestare, pentru a ne exprima nemulțumirea față de politicile de salarizare ale statisticienilor.

Solicităm:

Respectarea prevederilor din Memorandumul cu tema: “Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și Direcțiilor teritoriale de Statistică”, depus la Guvern și aprobat, încă din anul 2022, dar nepus în aplicare, respectiv:

  1. Salariile de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică să se stabilească la nivelul corespunzător legii-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru administrația publică central;
  2. Directorii Executivi și Directorii Executivi Adjuncți din cadrul Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică să fie salarizați la nivelul de salarizare corespunzător funcțiilor similar din cadrul I.N.S.;
  3. Acordarea unei majorări a salariului de bază cu un spor de 15% pentru complexitatea muncii, pentru toți salariații din cadrul Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică.

Începând cu anul 2018, salarizarea personalului s-a realizat conform Legii-cadru nr.153/2017, care a produs o discriminare majoră şi nejustificată între personalul INS sediul central şi cel a direcţiilor teritoriale de statistică, prin încadrarea funcţiilor pe anexe şi grile de salarizare diferite, respectiv centrale şi teritoriale, în conditiile în care direcţiile teritoriale de statistică sunt cuprinse în organigrama INS.

Așadar, noi, statisticienii de la nivel teritorial, am decis, acum, că trebuie să facem ceva, ca să ne facem auziți!

Nu suntem nici profesori, nici cadre medicale, nici salariați ai ANAF, nici reprezentanți ai forțelor de apărare, dar suntem funcționari publici și ca și alții, și noi trăim în România și rezultatele muncii noastre sunt utile tuturor celorlalte structuri bugetare, dar și mediului privat și societății civile!

Conform declarațiilor Președintelui FNSA de la Conferința Națională a Federației de la Timișoara, din data de 16 noiembrie 2023, “se spune de către guvernanţi că suntem peste 1,28 milioane de angajaţi, când în administraţie sunt doar 134.000, ei lăsând să se înţeleagă că toţi cei 1,28 de milioane de oameni sunt doar în administraţie. Acest lucru nu este real, pentru că aceşti 1,28 milioane de oameni sunt în întregul sistem bugetar, care înseamnă şi Învăţământul (cu 500.000 de angajaţi), Sănătatea, Poliţia, Armata. Administraţia funcţionează cu deficit de personal”, așa cum este și cazul instituției noastre!

În ciuda importanței activității desfășurate de personalul statistic, acesta este mai slab remunerat decât personalul din alte autorități și instituții publice, deși îndeplinește sarcini similare și foarte complexe cum ar fi cercetările statistice de interes naţional de tipul Recensămintelor populaţiei şi locuinţelor, Recensămintelor din agricultură sau al altor cercetări statistice de mare volum. În competența Institutului Naţional de Statistică intră, printre altele, calculul indicilor preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional și a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, PIB, VNB, indicatori de o importanță deosebită în actualul context economic național și internațional.

Noi avem un aport în calculul indicatorilor pe baza cărora se fundamentează legi, proiecte de buget, se actualizează contracte etc., dar, cu toate acestea, munca noastră a fost desconsiderată!

Salariații din cadrul D.J.S. Dâmbovița nu lucrează cu fonduri europene (ceea ce le-ar fi permis o majorare a venitului) deși diseminează date statistice tuturor agenților economici, instituțiilor publice și private care au nevoie de date statistice pentru implementarea unor proiecte cu fonduri externe.

Și noi trăim în România și noi avem familii, părinți în vârstă și bolnavi în îngrijire, copii la grădinițe, școli, facultăți, credite și greutăți și încercăm să supraviețuim cu un salariu de mizerie!

Vom continua protestul spontan, iar în perioada următoare vom intensifica aceste acțiuni cu întreruperea totală a activității, până când revendicările noastre vor fi soluționate.

RESPECT, ECHITATE ȘI PLATĂ EGALĂ PENTRU MUNCĂ EGALĂ!

Semnatarii

Angajații Direcției Județene de Statistică Dâmbovița