Sfârșit brutal, duminică noapte, pentru un tânăr de numai 21 de ani, din Găești, Dâmbovița. Băiatul nu avea permis de conducere și s-a răsturnat cu mașina pe un câmp. Trupul i-a fost proiectat prin geam la câțiva metri de vehicul.
Mașina grav avariată a fost zărită de un cuplu, în miez de noapte, pe drumul dintre localitățile Merii și Chircă.
Florin Haralambie, martor: ”Am verificat mașina, am văzut că este goală. Am crezut că practic nu mai e nimeni în mașină și după a văzut iubita mea un cadavru. Am văzut lângă, a sesizat poliția că erau lângă el două sticle de alcool”.
Marius Buga, Pro TV: ”Cei doi martori au sunat la 112, iar la fața locului s-au mobilizat echipajele de la Ambulanță, pompieri și poliție.
Din păcate însă, când au ajuns salvatorii aici au constatat că tânărul decedase de mai bine de 30 de minute.”.
Mașina aparținea fratelui celui decedat
Dr. Dorin Maier, director medical SAJ Dâmbovița: ”În spatele mașinii era șoferul acesteia, care prezenta leziuni incompatibile cu viața”.
Polițiștii au constatat că mașina aparținea fratelui bărbatului decedat.
Se pare că tânărul a luat cheile și a pornit la drum, deși nu avea permis de conducere.
Anchetatorii fac cercetări pentru a afla cum s-a produs tragedia, pas cu pas.