“Imi trecuse si oboseala si foamea cand constatasem ca nu mai aveam ce prezenta sefilor si procurorului ca proba materiala in acuzarea hotului.
Abaut, m-am intors la birou si m-am culcat imbracat, gandindu-ma la ce avea sa urmeze.
In ziua de 18 decembrie 1989, incepusera sa apara zvonuri in legatura cu cele petrecute la Timisoara dupa plecarea noastra.
Aflasem ca acolo au murit oameni, ca se intampla ceva fara precedent. Zvonurile aveau sa-mi fie confirmate de Crina P. care sunase la birou sa ma intrebe daca mai traiesc.
Nu prea intelesesem in detaliu discutia purtata cu aceasta, dar incepusem sa fac legatura intre intalnirea mea cu F.P., de la Departamentul Securitatii Statului, si ce se intampla la Timisoara.
Majoritatea locuitorilor comunei isi continuau linistiti activitatile cotidiene si tratau ca simple speculatii zvonurile privind cele intamplate la Timisoara.
Se primise ordin sa organizam paza postului cu cate doi membri ai garzilor patriotice – se intrase in “Situatia I”.
Era nivelul starii de alertare a Militiei si trebuiau desfasurate o serie intreaga de activitati specifice, cu raportarea periodica a starii de spirit a populatiei catre Dispeceratul Militie Judetene.
Aveam langa birou o camera de armament in care se aflau mai multe pusti MAUSSER-ZB, o pusca cu luneta, o mitraliera cu afet si un numar de trei AKM 47 cu munitia aferenta, cate doua incarcatoare pline.
Membrii garzilor patriotice primeau la intrarea in schimb cate un ZB fara munitie si faceau paza in trei schimburi.
Spre seara, am primit ordin sa ma prezint impreuna cu Stefan, la ora 4 dimineata, la sediul Militiei Judetene.
La ora stabilita, cu ochii carpiti de somn, aveam sa aflu ca urma sa desfasuram o actiune in vederea retinerii hotului lui Geolgau.
Eram 13 lucratori de militie din serviciul OP al Militiei Judetene. Am fost imbarcati ca sardelele in doua Aro ale Militiei, iar doi ofiteri se deplasau cu o Dacie 1300.
Inca nu se ivisera zorii zilei de 19 decembrie 1989, cand intram in curtea hotului de animale si a fratelui sau, domiciliile find invecinate.
Nu am mai gasit mare lucru din taur, pe plita sobei dintr-o incapere a locuintei hotului sfaraiau creierii animalului. Desi erau tavaliti prin malai, fiind si semipreparati, i-am pus intr-o punga si am iesit in curte.
In spatele gradinii, un caine mesteca pofticios unul din organele interne ale taurului. L-am interupt din mestecat si am ridicat atent organul respectiv, ambalandu-l cu grija, moment in care-mi aminteam amuzat de Fona, care-mi mancase cu pofta probele.
Pe ulita satului, 80 – 90 de rromi ne priveau piezis, susotind intre ei agitati.
A fost destul de greu sa-i urcam pe hot si pe fratele acestuia, impreuna cu concubinele acestora, in cele doua masini cu care venisem.
Rudele lor incepusera sa se agite, sa urle si sa lesine, tragand de noi si incercand sa ne impiedice sa retinem hotii.
Cu chiu ,cu vai, ne-am pus in miscare spre iesirea din satul de rromi, si la un moment dat, am observat ca drumul fusese blocat.
Doua carute pline cu arbori furati din padurea din apropiere facea imposibila innaintarea autoturismelor noastre.
Eram prinsi ca intr-o menghina avand in spatele nostru circa 90 de rromi furiosi innarmati cu furci si topoare, iar in fata, carutele cu lemne ce blocau drumul desfundat.
Am coborat toti din masini lasand cate unul in fiecare, pentru paza hotilor, si am mutat cu greu una din carutele care blocau drumul.
Soferii, speriati de puhoiul care se apropia amenintator de noi, s-au pus in miscare, abandonandu-ne furiei rromilor.
Cand inspre noi au inceput sa zboare pietre si bolovani, o parte din colegii mei au scos pistoalele si au inceput sa traga in aer, iar cand rromii au ajuns cam al 15 metri de noi au inceput sa traga si in plan orizontal.
Era un adevarat camp de razboi, munitia celor care trageau era pe sfarsite, iar furcile si topoarele erau la circa doi metri de noi, asa ca am luat-o la fuga dupa masinile care rulau in fata noastra.
Loviti de pietrele aruncate de rromi, am reusit cu greu sa ne imbulzim in cele doua masini si sa ajungem la militia localitatii respective.
Pe distanta pe care am fost urmariti de rromi, cam de aproximativ patru kilometri, personal, nu am vazut nici o victima din randul acestora, insa, nici pana astazi nu stiu daca cineva a fost ranit in acele evenimente in afara de noi, militienii.
Plin de noroi si de sange, am ajuns la Militia Judeteana, unde inspectorul sef, colonelul D.I., m-a intrebat :
– Cum naiba ai avut curaj, ma dementule, sa te duci singur intre nenorocitii aia ?
Ma simteam acum avansat de la idiot la dement si i-am raportat ca ridicasem si niste probe materiale din curtea suspectilor.
Am fost trimis cu probele la Directia Sanitar Veterinara din Targoviste pentru expertiza de specialitate a organelor respective.
Dupa aproximativ o ora, directorul institutiei mi-a imnanat rezultatul expertizei efectuate. Creierul nu putea fi utilizat ca proba, era semipreparat, ceea ce impiedica determinarea caracteristicilor sale.
Foarte amuzat, directorul care efectuase expertiza, mi-a spus ceva de genul :
– Felicitari omule, ai adus “instrumentul” taurului! Ridicasem din gura cainelui maidanez, “instrumentul” cu care taurul isi aducea aportul la indeplinirea sarcinilor Congresului XIV in sporirea septelului bovin din R.S.R.
Cu rezultatul expertizei in mana, m-am prezentat conform ordinului la inspectorul sef. Dupa ce a citit atent foaia de hartie, colonelul a izbucnit in ras si mi s-a adresat in hohote :
– Ba, ai innebunit, din ditamai taurul de 650 de kilograme, tu ai gasit numai organul sexual? E cea mai tare proba!
Intocmirea actelor de cercetare penala privind furtul animalului mi-a ocupat timpul si in data de 20 decembrie 1989, zi in care am stat mai mult in biroul serviciului Cercetari Penale al Militiei Judetene.
In data de 20 decembrie 1989, in jurul orelor 15.30 am parasit Militia Judeteana Dambovita urmand ca a doua zi sa ma prezint la Procuratura Locala cu dosarul cauzei.
Cand am ajuns la birou, am observat ca unul din membrii garzilor patriotice adusese un televizor alb-negru pe care-l instalase in biroul meu.
In acea seara, la acel televizor, priveam discursul lui Ceausescu, care intors din Iran, transmitea mesajul sau catre popor.
Nu puteam sa cred ce auzeam! Din simplul motiv ca tocmai venisem de la Timisoara, si stiam ca orasul era impanzit cu securisti.
Imi reveneau in minte discutiile purtate cu Florin P., securistul, care, tangential pomenise ceva de un grup de studenti din Timisoara care pregateau ceva.
Nu dadusem importanta nici referirilor acestuia la grupuri de muncitori de la UM Timisoara care nu mai raspundeau comenzilor conducerii de partid a uzinei.
In noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, nu prea avusesem parte de odihna. Din cauza ordinului de a nu parasi biroul, am dormit acolo, si toata noaptea am ascultat harmalaia din curtea vecina , unde M.G. se pregatea cu tot alaiul pentru sacrificarea porcului.
Canta si tipa ca nebunul, ametit de tuica fiarta care curgea in valuri. Inspre dimineata, vacarmul se mai potolise o ora, doua, dar apoi a reizbucnit si mai intens cand s-a trecut la sacrificarea rotofeiului.
In 21 decembrie 1989, ora 9.30, am plecat spre Militia Judeteana si Procuratura Locala Dambovita.
Cms. sef Gherghe B cred ca-si mai aminteste si astazi cum a ramas fara cartuse in ziua cand am ridicat hotii din comunitatea rroma.
Poate va intrebati de ce nu am tras si eu! Raspunsul este simplu – uitasem la birou pistolul si munitia aferenta.
Va urma…”
D.D.
