6 mai 2024

Senatorul Ţuţuianu “sare” la prefectul Caracota: “APLICAŢI ARTICOLUL 77”

„În urmă cu ceva timp, la Tărtășești, s-a produs o arestare preventivă a primarului. Decizia este definitivă și irevocabilă și vreau să fac un apel la prefectul județului Dâmbovița să treacă și să pună în aplicare legea. Suntem la aproape o săptămână de când s-a pronunțat instanța de recurs cu privire la arestarea preventivă a primarului, iar prefectul județului Dâmbovița nu a făcut aplicarea dispozițiilor Articolului 77 din Legea 215/2001. Articolul spune că «mandatul primarului – spune aliniatul 2 – se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv». Suntem în situația în care este arestat preventiv printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Măsura arestării preventive se comunică de-ndată de către parchet sau de instanța de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului. Îl rog de domnul prefect să procedeze de îndată la suspendarea din funcție a primarului din comuna Tărtășești. Este nevoie să facă acest lucru întrucât viceprimarul, în absența unui ordin al prefectului, nu poate îndeplini atribuțiile prevăzute de lege pentru primar. Ca atare, nu s-a întrunit nici Consiliul local, nu se pot rezolva probleme care țin de funcționarea unității administrativ – teritoriale și care cad în competența Consiliului local. De ce nu se produce acest lucru?! Am convingerea că, din păcate, prefectul nu poate acționa din cauza presiunilor politice la care este supus. Cei de la PDL circulă din casă-n casă și spun oamenilor că, după ce vor expira cele 29 de zile, cu certitudine primarul în funcție va fi eliberat din arest și își va relua activitatea. Mă întreb de unde știu ei, de la PDL, ce va face justiția și dacă nu cumva există imixtiuni în actul de justiție și se dorește a se bloca ancheta doar la ce s-a întâmplat în urmă cu 2 săptămâni. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar întâmpla așa, timp de 29 de zile autoritatea administrativ – teritorială trebuie condusă”, a declarat senatorul Adrian Țuțuianu, președintele executiv al PSD Dâmbovița.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial