“Am participat săptămâna trecută la Congresul Dunărenilor, unde primari din localități dunărene și experți au discutat problemele și potențialele soluții în privința gestionării deșeurilor și reducerea cantităților imense care ajung în râuri și în Dunăre. Evenimentul a fost organizat de Mai Mult Verde, Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic a Camerei Deputaților și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Situația râurilor e deplorabilă, cum am constatat pe teren anul trecut alături de MaiMultVerde, când am văzut cum malurile râurilor ajung să fie sufocate de deșeu.
Deși discuția este una binevenită și utilă, așa cum s-a vehiculat și cu această ocazie, nu reușim să ne explicăm de ce, la nivel național, cele mai mari probleme sunt legate de deșeuri și depozitări ilegale. Soluțiile nu sunt deloc simple, mai ales ținând cont de faptul că nu putem ști dacă de la un an la altul situația evoluează spre bine sau nu, întrucât sistemele statului care colectează date nu sunt sincronizate, iar datele raportate nu sunt conforme cu realitatea.
Dacă nu putem afla nici de la ce nivel al problemei plecăm, cum vom putea sa o rezolvăm în mod eficient? Mi-a făcut plăcere să ascult modalitatea de punere în practică a gestionării eficiente a deșeurilor în orașul Târgu-Lăpuș, care până acum a dat roade, acest oraș fiind unul dintre puținele exemple naționale de bună practică în acest domeniu.
Eu cred, și am transmis asta și primarilor prezenți la eveniment, că fără o implicare activă și constantă a primarilor și a aparatului administrativ nu se pot rezolva prea multe și ajungem mereu la deviații, cum sunt râurile sufocate de deșeuri sau arderile ilegale pe câmpuri.
Aceste întâniri sunt utile și ne confirmă nevoia autorităților locale de cadre legale coerente și soluții punctuale pentru problemele locale de gestionare a deșeurilor”, a precizat Dragoş Popescu, senator de Dâmboviţa şi reprezentant al Partidului Reper.