Direcţia Judeţeană pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa este un cuibuşor de afaceri oneroase. Cel puţin, asta reiese dintr-o analiză simplă asupra preţurilor cu care se achiziţionează alimentele şi alte bunuri pentru amărâţii internaţi sau găzduiţi temporar prin centrele instituţiei. Banul public este cheltuit cu mare largheţe în plină criză şi alimentează cu generozitate firme de casă, care se pare că n-au nici un regret că fac speculă în defavoarea celor bătuţi de soartă. Cele 7 centre ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului – trei din Târgovişte, două din Pucioasa, unul la Găeşti şi unul la Gura Ocniţei – sunt aprovizionate de firme cu nume diferite, dar aparţinând aceloraşi oameni. Întâmplător sau nu, numele furnizorilor au rezonanţă… publică. Direcţia pentru Protecţia Copilului Dâmboviţa a fost în permanenţă o vacă de muls pentru mai-marii vremurilor. Presa a relatat în nenumărate rânduri derapajele pe bani publici, cauzate de achiziţiile extrem de costisitoare, acum câţiva ani fiind demarată chiar o anchetă a Poliţiei Economice. Din păcate, rezultatele investigaţiilor nu au mai fost făcute publice, dar s-au lăsat cu condamnări cu suspendare. Iată că nici în prezent nu există excepţii de la regulă. Banii sunt tocaţi fără milă, iar Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa nu afişează pe site-ul său, conform legii, informaţii despre firmele cu care a încheiat contracte. Gurile rele spun că însuşi soţul directoarei Cristiana Bucur s-a „înfruptat” dintr-o lucrare executată pe fonduri PHARE, într-unul din centrele instituţiei, împreună cu consilierul local municipal Ilie Valentin, din Târgovişte. Băieţii deştepţi ai Dâmboviţei livrează alimente la preţuri ruşinoase. Iată numai câteva exemple, luate prin comparaţie cu preţurile practicate la un magazin de la ţară, unde adaosurile comerciale sunt piperate. La Protecţia Copilului, un kilogram de zahăr este adus cu 3,96 lei, în timp ce la alimentară costă între 3 şi 3,19 lei; untul de la Protecţia Copilului – 3,41 lei/pachet, iar la magazin – 2,9 lei; grişul – 1,86 la instituţie şi 1,5 lei la butic; banala Eugenia ajunge la copiii amărâţi la preţ dublu: 0,37 lei, faţă de 0,19 la alimentară; uleiul costă şi el cu 0,2 lei mai mult de la firmele care aprovizionează Protecţia Copilului; orezul este achiziţionat de instituţie cu 5,58 lei/kg, pe când cel mai bun orez este găsit, la raft, cu 4,95 lei. Şi sucurile au preţuri duble la instituţia Cristianei Bucur. Nu mai vorbim despre toate celelalte produse. Calitatea este proastă, iar preţurile – usturătoare. Până şi ceapa şi cartofii sunt scumpe în draci, adică 1,6 lei/kg, deşi de la Lunguleţu ar fi putut fi achiziţionate cel puţin la jumătate, mai ales că sunt folosite cantităţi mari. Bomboana pe colivă este că raţia de pâine pentru fiecare copil din centru este de 400 de grame/zi. În Găeşti, micuţii cu handicap, indiferent de vârstă, consumă pâine de nici mai mult, nici mai puţin de 20.000 lei vechi zilnic. Cum s-a ajuns la acest nou tun pe bani publici? Simplu. Încheind un contract cu Brutăria Tărtăşeşti, care livrează chifle de câte 100 grame a 5.000 lei vechi bucata. În condiţiile în care 500 de grame de pâine feliată costă la magazin (adică fără negociere în funcţie de cantitate) 12.000 lei vechi, imaginaţi-vă că celor de la Protecţia Copilului le convine să aducă aceste chifle la preţuri de restaurant de la 70 – 80 de kilometri. Se pare că la Protecţia Copilului caracatiţa şi-a înfipt adânc tentaculele. Aducem la cunoştinţa instituţiilor publice abilitate cu anchetele că o fostă mare directoare de la judeţ şi-a tras o fundaţie în apropierea Târgoviştei, prin care s-ar toca şi s-ar spăla cu spor nişte bănuţi. Tot în contul Direcţiei pentru Protecţia Copilului. SURSA: CRONICA GĂEŞTIULUI
20