3 mai 2024
Seminar la UVT – 140 de ani de la Războiul de Independență

Seminar la UVT – 140 de ani de la Războiul de Independență

razComunicat de presă

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat  la seminarul organizat de Universitatea „Valahia” din Târgoviște, dedicat împlinirii a 140 de ani de la evenimentul istoric – Războiul de Independență.

Alături de rectorul Universității ”Valahia”, conf.univ. dr. Călin D. Oros și  prof. univ. dr. Gabriela Teodorescu, prorector cercetare și creație universitară, evenimentul  s-a bucurat de prezența Ambasadorului Bosniei Herzegovina în Romania, Excelența Sa Mile Vasic, a consilierului Ambasadei Bulgariei, Ivor Stoianov, a primarului Municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan,  specialiști în domeniul  istoriei și numeroși studenți.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a salutat prezența invitaților la seminar și a făcut referire la rolul istoric al județului Dâmbovița și al orașului Târgoviște în procesul de obținere a Independenței de stat:  „Sunt onorat să particip astăzi la acest seminar dedicat împlinirii a 140 de ani de la evenimentul istoric de o importanță covârșitoare pentru istoria neamului românesc – Războiul de Independență.

Salut prezența la Târgoviște a distinșilor oaspeți și felicit conducerea Universității Valahia pentru organizarea acestui seminar. Consider că este un lucru extraordinar că acest eveniment, dedicat unei părți importante a istoriei are loc la Târgoviște, locul care, timp de mai bine de 300 de ani, a fost capitala provinciei istorice Țara Românească, locul unde au domnit 33 de voievozi, care au vegheat la păstrarea ființei naționale.

Nu o să intru în detalii istorice amănunțite care, cu siguranță, ne vor fi reliefate cel mai bine, în cadrul acestui seminar, de către specialiștii în domeniul istoriei, dar vreau să precizez rolul istoric al județului Dâmbovița și al orașului Târgoviște în procesul de obținere a Independenței de stat.

Dobândirea Independenței de stat în urma războiului antiotoman din anii 1877-1878 nu a reprezentat doar un eveniment politic singular, ci a însemnat încununarea unui proces lung și anevoios, cu rădăcini adânci în istoria românilor.

În cadrul acestui proces de neatârnare politică, este notabilă și bine documentată istoric contribuția județului Dâmbovița și a orașului Târgoviște. Cele patru secole de lupte pentru dobândirea, păstrarea și recâștigarea independenței, în care adversarul cel mai de temut a fost Imperiul otoman, au imprimat Târgoviștei moderne statutul de simbol al luptei pentru neatârnare. Încă din timpul domniei lui Al. I. Cuza, datorită acestui prestigiu, justificat în totalitate de propria sa istorie, la Târgoviște a luat ființă prima Fonderie (fabrică de armament) a Principatelor Unite.

Revenind la Evul Mediu, de a cărui istorie ne simțim mai apropiați, căci în bună măsură ea a fost scrisă în Târgoviște, iată că între lupta de la Rovine și cele de la Grivița, Plevna și Rahova există, totuși, o legătură. Anul viitor, în 2018, România comemorează 600 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân, unul dintre stâlpii luptei antiotomane românești și europene.

Pentru noi, dâmbovițenii și pentru Târgoviște, în mod special, este un moment deosebit, căci acum 600 de ani, orașul de pe malul Ialomiței devenea, oficial, singura capitală a Țării Românești. 

De asemenea, în contextul aniversării anul viitor a 100 de ani de la Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România, consider că istoria ne-a dovedit că pentru o Românie demnă, puternică și europeană, trebuie să credem cu tărie în destinul nostru și trebuie să ne respectăm înaintașii și valorile naționale.

În încheiere, urez mult succes celor care urmează să susțineți lucrări în cadrul acestui seminar și vă mulțumesc tuturor pentru că ați marcat acest moment important – Proclamarea Independenței României, unul dintre momentele cruciale ale istoriei noastre, care a precedat în timp Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Vă mulțumesc!”.

Evenimentul se va încheia mâine, 21 octombrie, cu o sesiune științifică, în cadrul căreia vor fi prezentate o serie de lucrări dedicate evenimentului istoric, dintre care amintim – lucrarea susținută de prof. dr. Radu Cârciumaru „Lupta pentru independență a țărilor române în evul mediu : un mit istoriografic sau o realitate istorică?” și a lect. univ. dr. Laura Oncescu – „Diplomația italiană și România în contextul crizei orientale (1875-1877)”.

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial