Pe 24 mai 2017, Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și vicepreședinții Claudia Gilia și Alin Manole, s-au deplasat la sediul instituțiilor subordonate CJD care organizează, în perioada 22 – 26 mai, activități în cadrul programului cultural educațional “Școala altfel – să știi mai multe, să fii mai bun!”, program inițiat de către Ministerul Educației Naționale.
Activitățile derulate se adresează preșcolarilor, școlarilor și liceenilor din județ, iar instituțiile Consiliului Județean Dâmbovița care desfășoară în această perioadă activități în cadrul acestui program cultural educațional sunt: Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească și Biblioteca I. H. Rădulescu Târgoviște.
Centrul Județean de Cultură pune la dispoziția celor mici ateliere de olărit, pictură de icoane pe sticlă, tehnici de aranjamente cu elemente vegetale, confecționare de obiecte din pănuș, ateliere de cusături, karaoke, muzică populară etc.
Dintre activitățile organizate de Biblioteca Județeană I. H. Rădulescu, amintim: Căsuţa cu personaje de poveste – activitate dedicată celor mai mici utilizatori; Cartea de 5 stele – activitate de prezentare a celor mai recent achiziţionate publicaţii; Ora de poezie – scriitori dâmboviţeni în dialog cu elevii; Educaţie financiară; Vizite ghidate în secţiile Bibliotecii Judeţene; Vizionare de filme documentare; Viaţa pe scenă – întâlnire cu un actor de teatru.
În ceea ce privește programul organizat de Complexul Național Muzeal Curtea Domnească (CNMCD), activitățile educaționale se derulează în cadrul a 17 ateliere pe teme ce pun în valoare patrimoniul deținut de CNMCD – prin jocuri interactive cu adresabilitate atât preșcolarilor, cât și adolescenților.
În cadrul vizitei de astăzi, Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a interacționat cu cei mici, aceștia având posibilitatea să împărtășească impresiile despre programele pregătite pentru ei în această perioadă. Totodată, el le-a recomandat copiilor să viziteze și celelalte spații muzeale din municipiul Târgoviște și Județul Dâmbovița.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița