29 martie 2024
Şefa UNPR Vlădeni detonează BOMBA!

Şefa UNPR Vlădeni detonează BOMBA!

vladeni„Ce am observat eu la conducerea organizaţiei judeţene este că nu manifestă acel spirit de interes naţional de care se vorbeşte, ci este vorba mai mult de interese personale şi de grup ale acestui partid, ceea ce nu este normal.

Având în vedere că sunt cunoscută de toţi colegii mei de la toate organizaţiile locale ale UNPR din judeţ, îi rog frumos să-mi urmeze pasul pentru că numai aşa vor deveni puternici şi stăpâni pe deciziile pe care le iau din punct de vedere politic.

Sunt persoane la nivelul organizaţiei judeţene care nu sunt membri de partid, dar singurul ideal al acestora este de a acapara câteva primării ale UNPR şi de a contracta diverse servicii, adică sunt cu ochii pe bugetul local al instituţiei.

Toţi sunt parveniţi la UNPR”, a dat de veste Maria Sandu, fosta şefă a UNPR Vlădeni.

„Sunt probleme la Vlădeni. O să vedeţi acolo un mănunchi de societăţi comerciale ale unor persoane, legate ombilical de UNPR, care practic au drenat tot bugetul Consiliului Local de la Vlădeni.

Vă cer să aveţi puţină răbdare. Din câte ştiu, sunt mai multe cercetări ale instituţiilor statului legate de activitatea Primăriei Vlădeni.

Ceea ce ştiu este că foarte mulţi funcţionari din primărie şi-au dat demisia. Sunt acolo şi anumite situaţii de incompatibilitate. S

unt absolut convins că instituţiile statului îşi vor face datoria atât la Vlădeni, cât şi în alte localităţi din Dâmboviţa”, a spus şi Alexandru Oprea, secretarul executiv al PSD Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial