4 mai 2024

Se gândea la tort și-a izbit mașina-n cap de pod!

În acest sfârşit de săptămână, mai multe persoane s-au prezentat la unitatea de primiri urgenţe, întrucât, datorită neatenţiei, au devenit victime ale accidentelor rutiere 1. În ziua de 23 iulie 2011, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată de către personalul Spitalului Judeţean de Urgenţe, că la Garda Chirurgia a fost adusă o persoană care declară că a căzut dintr-un atelaj hipo. În urma activităţilor de verificare şi cercetare, s-a stabilit că numitul D. Dumitru, de 83 de ani, din comuna Şotânga, în timp ce se deplasa ca pieton pe lângă un atelaj hipo, condus de P. Ioan, de 62 de ani, din aceeaşi localitate, s-a aplecat să ridice un sac de cereale căzut, moment în care a fost lovit în zona capului de atelajul hipo aflat în mişcare. Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului, urmând a fi propusă soluţie legală prin Parchet. 2. În ziua de 23 iulie 2011, în jurul orelor 20:00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Cercel, din municipiul Târgovişte, R. Crin, de 24 de ani, din municipiu, nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de N. Gheorghe, de 40 de ani, şi a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. Din accident a rezultat rănirea uşoară a numiţilor N. Gheorghe, conducător auto şi N. Maria, de 40 de ani, pasageră în autoturism, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet. 3. În jurul orelor 22:15, numitul M. Emilian, de 43 de ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Domnească, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor S. Robert, de 20 de ani şi A. Raimond, de 15 ani, angajaţi în traversarea drumului public prin loc marcat şi semnalizat corespunzător, accidentându-i. Cei doi pietoni au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând a se propune soluţie legală prin parchet. A devenit victima unui accident rutier…. Cauza? Tortul aflat pe bancheta din spate care i-a distras atenţia În ziua de 24 iulie 2011, în jurul orelor 18:45, D. Ana, de 33 de ani, din comuna I.L. Caragiale, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 710 A, a avut preocupări de altă natură, care i-au distras atenţia, a pierdut astfel controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune frontală cu un cap de pod aflat pe marginea părţii carosabile. Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la Spitalul Municipal Moreni, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând a se propune soluţie legală prin parchet.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial