„Am încercat să am un dialog, dar au venit luni, săptămâna trecută, cu domnul Grozavu și cu domnul Florin Antoniu să-mi comunice că au luat o decizie, că au o majoritate de 15+3 și că această majoritate îl dorește pe domnul Antoniu vicepreședinte.
De când sunt în politică nu știu să te prezinți la o negociere să spui că ai decis într-un fel, după cum nu te prezinți niciodată la o negociere cu unul de mână care știu că e direct interesat și nu are alt obiectiv. Le-am atras atenția că se încalcă legea.
Eu cred că în CJD este o majoritate fluidă. Eu am propus domnului Vladu, dar nu a înțeles, i-am spus și domnului Orban, mai mult prin intermediari, că interesul județului este să facem o majoritate stânga-dreapta și nu să stăm atârnați unii sau alții de niște independenți care își urmăresc doar interesele proprii.
Le-am sugerat că cea mai bună soluție este ca PNL să aibă un vicepreședinte, PSD un vicepreședinte, să stăm la masă să stabilim proiectele prioritare. Situația de la CJD ne obligă să avem vicepreședinți care au o anumită cunoaștere a problemelor județului și care au și o anumită deschidere.
Dacă trimiți unul la un minister, pe care nu-l lasă portarul să treacă, nu ai rezolvat nimic. Eu cred că pe domnul Antoniu nu-l cunoaște nimeni în sistemul administrației publice din România ca să rezolve ceva pentru Consiliul Județean.
În același timp, toți factorii politici să aibă întipărit foarte bine în minte că anul 2015 este unul extrem de dificil, pentru că avem de închis proiectele europene pentru exercițiul financiar 2007-2014, strategia de dezvoltare a județului și de pregătit proiecte europene pentru perioada 2014-2020.
Avem de continuat investițiile în curs de la bugetul CJD, de la bugetul de stat și din alte surse de finanțare și avem de continuat procesul de echilibrare sub aspectul personalului, dar și sub aspectul cheltuielilor pentru toate instituțiile și societățile comerciale subordonate CJD”, a precizat Adrian Țuțuianu, șeful Consiliului Județean Dâmbovița.