19 aprilie 2024
SCANDAL CU STRIGĂTURI, ÎN PNL: Primarul oraşului Pucioasa, Dănuţ Bădău, EXECUTAT POLITIC?!  “Probabil că SUNT INCOMOD!”

SCANDAL CU STRIGĂTURI, ÎN PNL: Primarul oraşului Pucioasa, Dănuţ Bădău, EXECUTAT POLITIC?! “Probabil că SUNT INCOMOD!”

Biroul Politic Judeţean al PNL Dâmboviţa a decis demiterea a doi preşedinţi de organizaţii şi dizolvarea birourilor locale.

Este vorba despre conducerea organizaţiei oraşului Pucioasa şi a celei de la Potlogi.

La PNL Pucioasa, interimatul va fi asigurat chiar de către preşedintele PNL Dâmboviţa, Mihai Volintiru. Iată cum a motivat acesta decizia partidului.

“E decizia Biroului Politic Judeţean. Lipsa de activitate şi implicare în activitatea organizaţiei locale şi judeţene, ţinând cont de nemulţumirile membrilor, ale cetăţenilor, generate în oraş.

Conform statutului, şi în adresa pe care i-am trimis-o, în 30 de zile poate să conteste decizia.

La noi chiar e democraţie, se respectă statutul.Şi preşedintele PNL Potlogi a fost demis. Nu scrieţi, vă rog frumos, că aşa a vrut Volintiru, nu e la cheremul meu, e libera exprimare. E decizia BPJ”, a declarat pentru db24news, Mihai Volintiru.

“Activitate ineficientă? Sunt cea mai bună organizaţie, cu cel mai mare număr de membri, cu cotizaţiile plătite la zi, singura organizaţie care are preşedinte primar de oraş, consilieri locali”, ne-a declarat Dănuţ Bădău.

“Probabil că, la ei, eficienţa funcţionează invers. Nu credeam că se va ajunge aici, doar pentru că am opinii contradictorii cu preşedintele interimar.

Bănuiesc faptul că s-a temut de candidatura mea la funcţia de preşedinte al organizaţiei, pentru că mi-am manifestat această opţiune şi mi-o menţin.

Probabil că sunt incomod. Să n-ai dreptul să-ţi spui punctul de vedere…Voi face contestaţie.

Cum a adică să accept o chestiune nestatutară, neserioasă şi neplăcută…

Să fie sănătoşi şi mai liniştiţi, că văd că sunt cam agitaţi”, a mai spus edilul, citat de db24news.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial