Organizația județeană a UNPR Dâmbovița condamnă public comportamentul incalificabil al reprezentantului Guvernului în județul Dâmbovița, prefectul Ioan Marinescu, față de reprezentanții administrației publice, membri ai organizației noastre.
În data de 30 octombrie 2015, prefectul Ioan Marinescu, într-un acces de furie nejustificată, a ordonat subalternilor săi să refuze orice dialog, ba chiar și să-l scoată afară din instituție, pe primarul comunei Hulubești, Adrian Chiriță, membru UNPR, pe motivul apartenenţei politice a acestuia. Primarul Adrian Chiriță se adresase Instituției Prefectului cu o problemă care ținea de buna funcționare a administrației locale din comuna Hulubești.
Considerăm că acest tip de comportament, deprins din vremurile când actualul prefect Ioan Marinescu activa în Uniunea Tineretului Comunist, ar fi trebuit să dispară de mult dintr-o instituție etalon pentru democrația românească. Ioan Marinescu mânjește funcția pe care o ocupă vremelnic și totodată instituția pe care o conduce, confundând-o, probabil, cu o sală de jocuri de noroc.
Biroul de presă al UNPR Dâmboviţa