26 aprilie 2024
SC Protecţia Plantelor Dâmboviţa, vai de ea!

SC Protecţia Plantelor Dâmboviţa, vai de ea!

„Această societate comercială aflată în subordinea CJD nu este în stare din ceea ce face să-și asigure nici măcar salariile. Au venituri foarte mici și de foarte multe ori chiar instituțiile subordonate CJD au înțeles să apeleze la firme private pentru a-și rezolva problemele care puteau fi soluționate cu firma CJD.

Am făcut ce am putut în această perioadă, încerc să-i aduc cu plățile, cât se poate, la zi. Au și niște executări silite începute, sunt salarii neluate de mai multă vreme. În al doilea rând, am dat posibilitatea acestei societăți să lucreze pentru instituții și pentru CJD, acolo unde avem nevoie.

De exemplu, la Unitatea Militară de la Gară, unde a fost nevoie să tăiem iarba și să facem curățenie, am apelat la ei. Vom face același lucru și la Spitalul Județean. Am exclus din activitățile de amenajare peisagistică, defrișări etc. orice alte contracte cu societăți care nu sunt ale CJD, atâta timp cât avem societatea noastră. Însă ea (n.n. firma) nu va putea funcționa așa.

Nu știu dacă cineva s-a aplecat vreodată serios asupra ei, pe structura de personal de acolo, unde jumătate dintre ei sunt TESA. Mai sunt trei inși care au trei mașini de tăiat iarba. N-o să meargă așa. Voi veni în curând cu o propunere, fie aceea de dizolvare, fie de a fuziona cu Carpatmontana. O să analizez situația, pentru că vreau să intrăm pe exercițiul financiar următor cu lucrurile foarte clare”, a artătat Adrian Ţuţuianu, președintele C. J. Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial